Ieri, la sediul Federației Române de Rugby a avut loc tragerea la sorți pentru meciurile din optimile Cupei României. Calificată în această fază, echipa locală a Clubului Sportiv Municipal Suceava a picat să joace cu o echipă din primul eșalon, mai exact cu Universitatea Cluj, echipă ce a terminat pe locul șapte în SuperLigă, după ce a avut câștig de cauză în evitarea retrogradării cu Poli Iași. Conform regulamentului, meciul va avea loc pe terenul echipei mai slab cotate, adică CSM Suceava, fiind programat sâmbătă, de la ora 10.00, pe stadionul Unirea. Dacă nu se califică mai departe, pentru echipa pregătită de Constantin Vlad este ultimul meci oficial din acest an. Față de campionat, în Cupa României, în caz de egalitate la finalul celor 80 de minute de joc se vor mai disputa două reprize de prelungiri, de câte 10 minute fiecare, iar dacă nici în acest interval nu există o echipă câștigătoare se va mai juca încă o repriză de 10 minute, în care este valabilă regula morții subite. Dacă nici o formație nu marchează atunci se trece la executarea loviturilor de departajare, la but, de pe linia de 22 de metri.
„Întâlnim o echipă din SuperLigă, într-un meci ce ne va arăta cât de departe sau aproape suntem de primul eșalon. Important este că după o perioadă mai lungă de timp vom evolua din nou în fața unei echipe din prima divizie, acolo unde ne dorim să reajungem și noi. Am picat cu o echipă mai slab cotată în SuperLigă, dar nu era o tragedie dacă jucam cu cele de top, deoarece pe 10 noiembrie România va juca cu Japonia, iar o mare parte din jucătorii lor vor fi convocați la națională”, a explicat antrenorul Constantin Vlad.
Până la finalul anului, rugbyștii de la CSM vor mai participa la un turneu internațional de rugby în 7 la Chișinău, competiție la care sunt o prezență constantă și care va avea loc la finalul acestei luni.