Stadionul Unirea a fost pentru prima dată gazda unui turneu oficial de rugby în 7 la seniori în weekendul ce a trecut.
Echipa Clubului Sportiv Municipal Suceava a încheiat sezonul Diviziei Naționale la rugby în 7 chiar în fața propriilor spectatori, în cel de-al patrulea turneu din acest an. Elevii lui Constantin Vlad au început turneul cu un eșec în fața celei ce avea să devină campioană, CSO Pantelimon, scor 12 – 17, diferență mult mai mică decât cea din primul turneu. În meciul doi, sucevenii au fost aproape să câștige primul meci, dar s-au înclinat în final la doar patru puncte în fața Științei Petroșani, scor 17 – 21.
Cel de-al treilea meci avea să aducă și singura victorie a echipei CSM Suceava, 12 – 5 cu RC Bârlad. Din păcate după primele trei meciuri, gazdele au pierdut trei jucători importanți, ceea ce s-a simțit în ultimele două întâlniri pierdute la o diferență mai mare, 7 – 27 cu Stejarul Buzău și 0 – 38 cu Aradul.
„Mă bucur că am putut organiza în premieră pentru noi un turneu la rugby în 7 seniori. Am făcut trei meciuri bune, dar nu am mai putut conta pe trei jucători și cei ce i-au înlocuit nu s-au ridicat la valoarea lor. Pot spune că a ieșit un turneu reușit și de aceea vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea lui, serviciului administrativ de la CSM Suceava, federației, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanță și colegilor mei”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
La finalul turneului, CSO Pantelimon a reușit să câștige titlul, fiind urmată de Buzău, Arad, Petroșani, Bârlad și Suceava.
Echipa CSM Suceava va afla astăzi cu ce echipă din primul eșalon va evolua în optimile Cupei României, meci ce va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, începând cu orele 10.00 pe stadionul Unirea.