Astăzi, cu începere de la ora 11.00, pe Areni, Rapid va debuta în eşalonul secund al fotbalului românesc împotriva Deltei Tulcea, una din cele mai bune echipe din Seria I. Dacă luăm în calcul bugetele şi cota de piaţă a jucătorilor celor două formaţii, este evident că „ceferiştii” nu pornesc cu prima şansă în această confruntare. Sucevenii însă n-au arătat tocmai rău în ultimele meciuri de pregătire susţinute în intersezon, aşa că sunt hotărâţi să se mobilizeze exemplar şi să păşească cu dreptul în campionatul Ligii a II-a. „Tulcea este o echipă redutabilă, cu tradiţie, care în ultimii ani s-a bătut de fiecare la promovare. Sperăm ca publicul să vină într-un număr cât mai mare la stadion şi să ne susţină cu tărie, astfel încât să obţinem un rezultat pozitiv, care să ne betoneze moralul în perspectiva meciurilor următoare”, a declarat tehnicianul formaţiei sucevene, Bogdan Tudoreanu.
5 lei intrarea pe stadion la meciurile Rapidului
Legat de suporteri, noutate ar fi că începând din acest sezon intrarea la meci se va face pe bază de bilet, preţul unui asemenea tichet fiind de 5 lei. „Nu mi se pare un preţ mare. Ştiut fiind că nu stăm tocmai pe roze cu banii, ar fi un lucru extraordinar să ne putem acoperi măcar baremul de arbitraj, în valoare de 10.000 de lei, din biletele de intrare la meci”, a precizat Tudoreanu.
Cu două absenţe importante se confruntă rapidiştii în perspectiva confruntării de astăzi, cu Delta Tulcea. Atacantul Sascha Marinkovic, golgeterul echipei în sezonul precedent este în continuare accidentat, în vreme ce fundaşul dreapta Daniel Bălan este suspendat în urma cartonaşului roşu încasat în partida cu Foresta Mălini, din Cupa României.
Iată şi lotul de jucători cu care Rapidul va aborda sezonul 2012-2013 al Ligii secunde: Cătălin Pascal şi Andrei Preda – portari, Daniel Bălan, Florin Plămadă, Claudiu Velescu, Dorin Semeghin, Ionuţ Sava, Andrei Lozneanu, Cristian Spătar, Constantin Arotăriţei, Vlad Gheorghiu, Paul Bosancu, Andrei Duman, Ciprian Sumanariu, Alexandru Moldovan, Cătălin Golofca, Adrian Vornicu, Ionuţ Plămadă, Cornel Căinari, Tudor Homneac, Sascha Marinkovic şi Mircea Negru – jucători de câmp.
Callatis s-a retras deja. Urmează Bacăul şi Buftea?
În condiţiile în care tragerea la sorţi pentru Seria I a Ligii a II-a s-a efectuat luându-se în calcul 15 formaţii, iar între timp gruparea Callatis Mangalia s-a retras din campionat, s-a ajuns în situaţia ca două formaţii să fie obligate să fie obligate să stea în fiecare rundă. Lucrurile s-ar putea însă agrava şi mai mult viitorul apropiat, ştiut fiind că alte două grupări, FCM Bacău şi ACS Buftea, au mari probleme financiare şi pot să abandoneze competiţia în orice moment.
Iată cum se prezintă programul etapei I:
Chindia Târgovişte - CF Brăila
ACS Buftea - FCM Bacău
Dinamo II – Săgeata Năvodari
Farul Constanţa – Sportul Studenţesc Bucureşti
Dunărea Galaţi – CS Otopeni
Rapid Suceava – Delta Tulcea
Unirea Slobozia şi FC Botoşani stau.