Biroul de Urgenţă al Asociaţiei Judeţene de Fotbal a stabilit ieri primele date din sezonul competiţional 2012-2013. Astfel, campionatele Ligii a IV-a şi cel al juniorilor A1 vor debuta pe 12 august, în aceeaşi zi urmând să se desfăşoare şi meciurile din primul tur al Cupei Românei – Faza Judeţeană, într-o primă etapă urmând să intre în competiţie doar formaţiile de Liga V-a. O săptămână mai târziu, pe 19 august, va începe şi sezonul oficial în Liga a V-a. Pe 14 iulie, însă este programată întâlnirea cu delegaţii tuturor acestor grupări, prilej cu care se va face analiza activităţii pe sezonul precedent şi se va întocmi planul de bătaie pentru viitoarea ediţie de campionat. „Până la acea dată, pe 14 iulie, formaţiile care au acumulat restanţe financiare trebuie să facă eforturi pentru a-şi achita obligaţiile faţă de AJF Suceava. În caz contrar, vom fi obligaţi să nu le permitem participarea în ediţia de campionat 2012-2013”, a declarat preşedintele Aurel Daicu. Tot pe 14 iulie este termenul limită în care formaţiile angrenate întrecerile judeţene trebuie să-şi confirme participarea în viitorul sezon oficial. „Trebuie să ştim cu exactitate pe ce echipe contăm, pentru a putea stabili componenţa finală a seriilor şi a efectua tragerea la sorţi. De asemenea, dacă sunt echipe noi care doresc să se înscrie în competiţie, le rugăm să ia legătura în timp util cu secretariatul Asociaţiei Judeţene de Fotbal”, a precizat Aurel Daicu.