Produs al şcolii sucevene de handbal, Iulian Alexa a reuşit în acest an o performanţă greu de atins la nivelul juniorilor şi anume să devină campion naţional al României, atât la juniori II, cât şi la I cu clubul la care evoluează de două sezoane, Extrem Baia Mare. Aflat în primul an de juniori II, tânărul handbalist sucevean a participat zilele trecute la turneul final al Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă, unde a reuşit să ajungă până în ultimul act şi să câştige titlul de campion al României. Mai mult, la finalul competiţiei, Iulian a fost desemnat şi cel mai bun centru (coordonator de joc), poziţie din care a reuşit să marcheze nu mai puţin de 42 de goluri pe parcursul celor cinci meciuri. Astfel, în primul meci câştigat în grupă contra Stelei Bucureşti, cu scorul de 29 – 25, Iulian Alexa a reuşit aproape jumătate din golurile echipei sale, în număr de 14, în timp ce în meciul doi a marcat de şapte ori, într-o partidă câştigată la limită în faţa rivalei, Academia Minaur Baia Mare, scor 21 – 20. În ciuda faptului că în meciul trei, băimărenii şi-au menajat titularii, Iulian a reuşit şase goluri şi în această întâlnire cu echipa din Moreni. În penultimul act, suceveanul şi-a trecut în cont din nou alte nouă reuşite, în victoria cu 30 – 19 în faţa Universităţii Cluj, iar în finala câştigată cu 24 – 21 în faţa LPS-ului din Piatra Neamţ, Alexa a reuşit şase goluri, şase pase de gol şi a scos cinci lovituri de la şapte metri. Pe lângă acest succes, Iulian Alexa şi-a trecut în cont şi o medalie de aur la naţionalele de juniori I, el evoluând pe parcursul campionatului şi la această categorie de vârstă, deşi era cu patru sau cinci ani mai mic decât adversarii săi, mai puţin la turneul final, acolo unde a fost menajat pentru lupta de la juniori II.
A început handbalul la Suceava cu profesorul Iulian Dugan
Iulian Alexa a început handbalul în clasa a treia, în anul 2003 la Liceul cu Program Sportiv Suceava cu profesorul Iulian Dugan, cel care i-a fost antrenor timp de şapte ani, până în august 2010, când a plecat la clubul privat Extem Baia Mare. În toţi aceşti ani, Iulian a fost unul din cei mai buni handbalişti suceveni, fiind de fiecare dată golgeterul turneelor la care a participat. În anul 2010 a fost remarcat la un turneu la Suceava de antrenorul Constantin Buceschi, sucevean care pe atunci era tehnicianul Minaurului şi care l-a chemat la clubul privat Extrem Baia Mare. În primul sezon la noul club, Iulian Alexa a reuşit să termine pe locul cinci la nivel naţional la juniori II, deşi era încă junior III, iar în acest campionat, în primul său an de juniori II a devenit campion naţional, fiind cel mai mic din echipă ca şi vârstă, la cei 15 ani şi opt luni. Iulian Alexa este şi component al lotului naţional de juniori II, dar a preferat să rămână la clubul băimărean, după ce a fost chemat să continue cariera la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă în Handbal de la Sighişoara, acolo unde se pregătesc loturile de juniori.
Iulian Alexa continuă tradiţia handbalului în familie
Talentul şi înclinaţiile lui Iulian Alexa pentru handbal le-a moştenit chiar din familie, de la tatăl său, Doru Alexa, care a practicat opt ani de handbal la Suceava, la Clubul Sportiv Şcolar, pe acelaşi post de coordonator de joc. La fel ca şi fiul său, la vârsta de 15 ani, Doru Alexa a avut o ofertă să plece la Baia Mare, dar nu a putut pleca deoarece nu a fost lăsat de părinţi. În urmă cu doi ani istoria s-a repetat cu fiul său, care a avut aceeaşi şansă şi a profitat de ea datorită tatălui său.
„Eu n-am putut profita de o şansă de afirmare în handbal din cauza părinţilor, care nu m-au lăsat să plec şi de aceea am fost de acord să meargă la un club cu pretenţii mai mari, acolo unde a avut şi are posibilitatea de a creşte în valoare. Din păcate eu m-am oprit cu handbalul la 18 ani, deoarece m-am apucat de şcoala militară şi de aceea sper ca Iulian să ajungă cât mai sus în cariera sa, la o echipă ce se va lupta pentru titlul naţional de seniori, şi să îmbrace tricoul naţionalei României”, a declarat tatăl lui Iulian, Doru Alexa.
(21 iun 2012, 03:22:55