Luni seară, în cadrul unei şedinţe cu antrenorii din ţară şi reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal s-au tras la sorţi meciurile ce vor avea loc în noul sezon al Ligii Naţionale. Astfel, echipa de handbal a Universităţii Suceava va debuta într-un nou campionat cu o deplasare dificilă pe terenul ocupantei locului patru din sezonul trecut, CS Caraş-Severin, echipă care cu siguranţă va dori să-şi ia revanşa după meciul pierdut în Cupa României, ce i-a privat pe reşiţeni de un loc în cupele europene. În etapa a două, elevii antrenorului Leonard Bibirig vor juca pentru prima dată în faţa propriilor suporteri în compania echipei fostului „student” Claudiu Dediu, Potaissa Turda, mai apoi la Târgu Jiu, iar în etapa a patra, acasă, cu Ploieştiul. În etapele cinci şi şase, Universitatea va avea două deplasări consecutive foarte dificile în compania unor echipe ce se vor lupta pentru titlul de campioană naţională, Bacău şi Odorhei. În etapa a şaptea, universitarii vor întâlni pe teren propriu echipa Poli Timişoara, în etapa a opta vor juca la Dinamo Bucureşti, acasă cu Clujul, pe terenul campioanei HCM Constanţa şi vor încheia turul la sala LPS în compania formaţiei CSM Bucureşti.
Prezent la tragerea la sorţi, tehnicianul Leonard Bibirig a fost de părere că nu prea contează ordinea meciurilor, deoarece toate echipele din campionat s-au întărit şi fiecare întâlnire va fi dificilă.
„Orice început de campionat este greu, indiferent cu cine joci. În acest an toate adversarele noastre şi-au întărit loturile şi majoritatea se vor bate pentru un loc de cupă europeană şi de aceea nu vom avea o misiune prea uşoară. Sper ca prin jocul nostru prestat în teren să demonstrăm că merităm să ocupăm o poziţie cât mai sus în clasament, dar şi că putem face faţă cu succes în cupele europene”, a declarat antrenorul Leonard Bibirg. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că pe 21 iunie vor începe pregătirea o parte din componenţii lotului universitar, mai exact cei care au fost accidentaţi pe parcursul campionatului trecut şi au de recuperat, urmând ca pe 2 iulie să revină la antrenamente toţi jucătorii Universităţii Suceava.