Luptele greco-romane din Suceava au continuat seria rezultatelor bune din acest an şi la finalele Campionatului Naţional Individual de Juniori, ce au avut loc la Târgu Mureş, acolo unde s-au ţinut pe cele trei saltele ale sălii polivalente şi finalele naţionale la lupte libere la masculin şi feminin, în total prezentându-se nu mai puţin de 400 de sportivi de la 50 de cluburi din ţară. Delegaţia suceveană condusă de antrenorii Constantin Tăpârjan, Valerică Gherasim, Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru s-a întors de la aceste finale cu trei medalii naţionale, din care una de argint şi două de bronz. Component al lotului naţional de juniori, Ionuţ Acostăchioaie a reuşit să-şi adjudece titlul de vicecampion naţional de juniori al categoriei 50 de kilograme, aceasta fiind a treia medalie din cariera sa la naţionalele individuale, după cele de la copii şi cadeţi. La aceeaşi categorie, 50 de kilograme, colegul său Mihai Şulea a reuşit să câştige medalia de bronz, cei doi întâlnindu-se şi în unul din meciuri în care a avut câştig de cauză medaliatul cu argint. Deşi este încă la cadeţi, fiind şi component al lotului naţional la această categorie de vârstă, sucevenul Constantin Huţuleac a avut un parcurs foarte bun fiind învins doar de un singur adversar, fapt pentru care s-a ales cu medalia de bronz la 96 de kilograme. Un alt sportiv sucevean, Eusebiu Laur a evoluat la cea mai grea categorie din concurs, 60 de kilograme, unde au fost nu mai puţin de 36 de concurenţi, în final fiind învins doar de medaliaţii cu bronz şi argint, fapt ce l-a clasat pe locul 7. „Sportivii suceveni au avut o evoluţie peste aşteptările noastre, doi dintre cei trei medaliaţi fiind în primul an de juniori, în timp ce Constantin Huţuleac este încă la cadeţi. Evoluţia foarte bună a lui Huţuleac de la acest concurs i-a adus şi cooptarea în lotul naţional de juniori, acolo unde va fi coleg cu prietenul său Ionuţ Acostăchioaie. Luptele sucevene au reuşit în acest an să aducă un număr de 11 medalii la trei competiţii naţionale importante”, a declarat antrenorul Daniel Ciubotariu. În eforturile de a urca cât mai sus în competiţiile naţionale, şcoala suceveană de lupte greco-romane a fost sprijinită de Primăria Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, CSM şi LPS Suceava, dar şi de foşti sportivi precum Seby Caba, Ilie Gherman, Florin şi Vasile Ciocan, dar de profesorii şi pedagogii şcolilor unde învaţă sportivii.