Echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a încheiat prima parte a acestui sezon în Divizia Naţională fără nici un punct în opt etape disputate. Ieri, elevii antrenorului Constantin Vlad au intrat în vacanţă cu un eşec la scor pe terenul celor de la CS U AV Arad, scor 12 – 64, după ce la pauză gazdele aveau deja 33 – 6.
Cu un lot din care au lipsit câţiva titulari şi din care au făcut parte mulţi jucători tineri, fără o experienţă prea mare, sucevenii au contat în joc doar în prima jumătate a primei reprize, când au reuşit să conducă pe tabelă cu scorul de 6 – 5, prin două lovituri de pedeapsă reuşite de Flutur. Până la pauză, sucevenii au mai avut ocazii să înscrie, atât eseuri, cât şi din lovituri de pedeapsă, dar nu au făcut-o şi au încasat mai multe încercări pe contraatac, la pauză arădenii având deja o diferenţă liniştitoare, scor 33 – 6. A doua parte a jocului a aparţinut aproape în totalitate echipei gazdă, pe fondul unui joc în care sucevenii au avut probleme chiar şi în grămezile ordonate, dar mai ales în compartimentul defensiv, scor final 64 – 12 în favoarea arădenilor.
„Am avut un început bun de meci, chiar surprinzător, dar lipsa mai multor jucători importanţi şi accidentările din teren şi-au spus cuvântul, în faţa unei echipe mai bune, care a punctat foarte mult pe contraatac. În repriza a doua, gazdele ne-au dominat până aproape de final pe fondului unui joc în care am avut probleme în margini, în grămezile ordonate, dar mai ales în apărare”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
După această etapă, Divizia Naţională de Rugby va lua o pauză până pe 4 august, când se va relua campionatul cu ultimele două etape din retur şi mai apoi cu turneele play-off şi play-out. CSM Suceava va avea pauză până pe 28 iulie, când va merge la Petroşani, la primul turneu la rugby în 7 al Diviziei Naţionale. Elevii antrenorului Constantin Vlad vor reîncepe campionatul pe 5 august, cu un meci în deplasare la Stejarul Buzău.