Ajuns la cea de-a 49-a ediţie, Turul Ciclist Al României va ajunge şi în acest an în judeţul Suceava pe o distanţă de 161 de kilometri, pe traseul Siret-Rădăuți-Sucevița-Palma-Sadova-Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului-Suceava, dificultatea etapei fiind recunoscută din anii anteriori, cu cele două sprinturi şi două căţărări. Competiţia va începe pe 2 iunie la Constanţa şi se va sfârşi pe 9 iunie la Marghita, în judeţul Bihor, caravana urmând să parcurgă în total 1.403 kilometri, împărţiţi în opt etape şi un prolog. Şi în acest an participarea va fi una destul de numeroasă, aproximativ 90 de rutieri din nouă ţări, România, Italia, Germania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Ucraina şi Turcia, la start anunţându-şi prezenţa un număr de 15 echipe. Între rutierii din Mica Buclă se va afla şi câştigătorul ediţiei de anul trecut, Andrei Nechita, singurul ciclist român calificat la Jocurile Olimpice de la Londra. În a cincea etapă, pe 5 iunie, caravana va lua startul la Siret, la orele 13.00, sosirea urmând să aibă loc la Suceava, în faţa magazinului Bucovina, în jurul orelor 16.30-16.45, în funcţie de viteza cu care se va rula, iar festivitatea de premiere urmând să fie făcută pe o scenă amenajată în faţa Muzeului de Ştiinţe ale Naturii. Ca o noutate pentru acest an, după festivitatea de premiere va avea loc un spectacol de teatru, cu titlul “Coana Miţa Biciclista”. Organizatorul evenimentului, Asociaţia „Bate şaua să priceapă iapa”, doreşte să creeze o platformă de comunicare artistică pentru promovarea personajului Coana Miţa Biciclista, în scopul introducerii bicicletei în viaţa de zi cu zi a românilor. Organizatorii evenimentului de la Suceava sunt Federaţia Română de Ciclism, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Clubul Sportiv Olimpia Suceava, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Direcţiile de Drumuri Suceava şi Câmpulung Moldovenesc.