Prin victoria cu scorul de 4-1 repurtată pe terenul grupării Dorna Vatra Dornei, Sporting Suceava a devenit, din punct de vedere matematic, campioana judeţului, chiar dacă mai sunt de disputat două etape până la finalul sezonului. Cel mai bun fotbalist al liderului în meciul de la Vatra Dornei a fost atacantul Mircea Negru, care a marcat toate cele patru goluri ale formaţiei sale.
Pentru Dorna a punctat atacantul Nemeş, din penalty, chiar în debutul părţii secunde.
Performerii rundei a XXXII-a sunt fotbaliştii de la Foresta Moldoviţa, care au reuşit să perforeze de zece ori poarta Bucovinei Rădăuţi într-un decurs de numai 48 de minute. În acel moment, centralul partidei a fost nevoit să fluiere finalul jocului pe motiv că echipa oaspete a rămas în doar şase jucători.
Într-un alt meci al etapei a XXXII-a, Foresta Mălini s-a impus cu scorul de 3-0 la Boroaia, păstrându-şi astfel poziţia secundă în clasament.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXXII-a a Ligii a IV-a:
Zimbrul Siret – Bucovina Frătăuţii Noi 3-0
Steaua Dumbrăveni – Florconstruct Pătrăuţi 0-3
Voinţa Stroieşti – Minerul Iacobeni 3-1
FC Marginea – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 3-2
CS Gura Humorului – Rapid II Mihoveni 4-2
Foresta Moldoviţa – Bucovina Rădăuţi 10-0
Unirea Boroaia – Foresta Mălini 0-3
Dorna Vatra Dornei – Sporting Suceava 1-4
Viitorul Liteni a stat.
Clasament
1. Sporting Suceava 30 23 5 2 95-26 74
2. Foresta Mălini 30 21 3 6 98-36 66
3. Foresta Moldoviţa 30 20 5 5 79-32 65
4. Bucovina Frătăuţii Noi 30 18 3 9 67-32 57
5. CS Gura Humorului 30 20 3 7 91-41 55
6. Minerul Iacobeni 30 16 5 9 77-59 53
7. Dorna Vatra Dornei 30 16 2 12 70-36 50
8. Rapid CFR II Mihoveni 30 15 3 12 82-68 48
9. FC Marginea 30 14 1 15 53-60 43
10. Zimbrul Siret 30 12 3 15 43-53 39
11. Unirea Boroaia 30 13 0 17 56-73 39
12. Viitorul Liteni 30 12 2 16 56-56 38
13. Voinţa Stroieşti 31 8 5 18 37-77 29
14. Florconstruct Pătrăuţi 30 9 1 20 41-82 28
15. Bucovina Rădăuţi 30 6 3 21 39-111 21
16. Steaua Dumbrăveni 30 4 3 23 16-72 15
17. Rarăul Câmpulung Moldovenesc 30 4 3 23 27-110 3
Notă: CS Gura Humorului a început campionatul cu o penalizare de 8 puncte, iar Rarăul Câmpulung Moldovenesc cu o penalizare de 12 puncte! Danalis Zvoriştea s-a retras din campionat înainte de finalul turului şi toate rezultatele i-au fost anulate. Steaua Dumbrăveni s-a retras din campionat după finalul turului şi, conform regulamentului, va pierde cu scorul de 3-0 la „masa verde” toate meciurile pe care le mai are de disputat în actuala ediţie de campionat.