Timp de patru zile, Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” din Putna a găzduit Festivalul „Zilele Sportului Şcolar”, o competiţie de amploare ce a adunat peste 700 de elevi, ce au reprezentat 27 de şcoli din judeţul Suceava. Acest eveniment al sportului şcolar a devenit unul de tradiţie pentru judeţul nostru, în acest an desfăşurându-se cea de-a zecea ediţie, la discipline precum handbal băieţi şi fete, fotbal, atletism, şah şi tenis de masă. Această ediţie a avut cea mai mare amploare de până acum, deoarece organizatorii au înregistrat mai multe recorduri, mai exact, 32 de profesori implicaţi, de la 27 şcoli, 712 elevi participanţi, 28 de întreceri premiate cu 212 diplome, 70 de tricouri, 38 cupe şi 212 medalii. În concursul de tenis de masă băieţi au participat 48 de concurenţi de la 20 de şcoli, la handbal fete au participat 10 echipe, la handbal băieţi, 8 echipe, la atletism s-au înscris 190 elevi, la fotbal au fost 350 de elevi de la 19 şcoli repartizaţi în 34 echipe, 12 şcoli obţinând cel puţin un loc I, iar 19 şcoli au obţinut cel puţin locul III, Şcoala Putna câştigând cele mai multe titluri, mai exact un număr de cinci.
Câştigătorii
În competiţia de handbal, la băieţi locul I a revenit echipei Şcolii din Vicovu de Sus, în timp ce la fete, Şcolii din Milişăuţi. La şah, concursul rezervat claselor primare a fost câştigat de Eduard Witowschi, din Putna, iar la gimnaziu de Cristian Ionesi, din Vicovu de Sus.
La tenis de masă, competiţia feminină i-a revenit sportivei Anda Roman, de la Şcoala Nr. 2 Rădăuţi, locul I de la băieţi fiind câştigat de Florin Ursulean, din Straja.
În concursul de atletism, mai exact la săritura în lungime, primul loc al podiumului la ciclul primar şi gimnazial băieţi a fost ocupat de Marian Chelariu (Bivolărie) şi Andrei Ursachi (Putna), iar la fete de Elena Sbiera (Gălăneşti) şi Manuela Tivadar (Rădăuţi).
La 50m băieţi, Radu Rusu, Grup Şcolar Bivolărie şi Cosmin Rotar, Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” Putna, 50 de metri fete, Ionela Cocervan, Şcoala nr. 2 Iaslovăţ şi Manuela Tivadar, Şcoala nr. 2 Rădăuţi, aruncarea mingii de oină băieţi, Marian Chelariu, Grup Şcolar Bivolărie şi Cristi Şerban, Şcoala Milişăuţi, la fete, Daniela Şorea, Şcoala nr. 2 Iaslovăţ şi Maria Smetaniuc, Şcoala Ulma, 800m băieţi, Gheorghe Belmegea, Şcoala Brodina şi Ştefan Lucaci, Putna, 800m fete, Persida Calancea, Brodina şi Maria Smetaniuc, Ulma, ştafetă 4x300m băieţi, Grupul Şcolar Bivolărie şi Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” Putna, iar la ştafetă 4x300m fete, Şcoala nr. 2 Iaslovăţ şi Şcoala Ulma.
Internaţionalul Mihai Roman i-a premiat pe tinerii fotbalişti
Participanţii la Festivalul „Zilele Sportului Şcolar” au avut parte de surprize plăcute, cea mai mare dintre ele fiind prezenţa la finalele şi premierea competiţiei de fotbal a jucătorului naţionalei de seniori a României, Mihai Roman, cel care a suferit o întindere în meciul cu Ucraina şi s-a întors acasă, la Bivolărie. La finalul competiţiei, fotbalistul sucevean a premiat echipele câştigătoare de la ciclul primar şi cel gimnazial, ambele formaţii câştigătoare fiind de la şcoala din localitatea sa natală, Bivolărie.
Pe parcursul celor patru zile de concurs spectatorii şi elevii participanţi au fost delectaţi de momente artistice deosebite realizate de trupa de majorete a Şcolii Putna. Festivalul este inclus de 3 ani în calendarul Direcţiei pentru Sport a judeţului Suceava şi este organizat de Şcoala Putna şi Asociaţia pentru Dezvoltare Locală Putna, cu ajutorul Primăriei Putna, a Consiliului Local Putna şi a agenţilor comerciali, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, Televiziunea Putna, Asociaţia Sportivă „Bradul Putna”, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi şi Academia Olimpică Română.
„Ca organizator principal al acestui festival, ţin să mulţumesc tuturor organizaţiilor şi autorităţilor locale implicate în organizarea acestui eveniment, tuturor persoanelor care au dat o mână de ajutor, tuturor profesorilor, elevilor, părinţilor şi spectatorilor participanţi la acest eveniment. Consider că reuşita deplină a celei de a X-a ediţie a festivalului Zilele Sportului Şcolar a fost dată atât de numărul mare de participanţi, şcoli, profesori, elevi (mulţi dintre ei campioni judeţeni la zi), dar şi de puterea acestui eveniment de a lega noi prietenii între copii şi de a întării relaţiile dintre profesori. Desfăşurate sub un deplin spirit de fair-play, întrecerile cu o participare impresionantă au demonstrat, dacă mai era cazul, că elevii iubesc acest festival, vin cu plăcere la Putna şi aşteaptă cu nerăbdare să revină”, a declarat principalul organizator al festivalului, profesorul Ciprian Creţan.