Numărul persoanelor care anul trecut au apelat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava a crescut cu 5% faţă de 2013, a declarat ieri directorul acestei unităţi sanitare, dr. Daniel Martiniuc.
Medicul a arătat că, în ultima perioadă, se înregistrează tot mai multe accidente rutiere, dar şi cazuri de suicid sau de persoane care suferă accidente vasculare cerebrale ori infarcturi miocardice, el punând ultimele situaţii de urgenţă îndeosebi pe seama problemelor sociale şi a stării de sănătate din ce în ce mai şubrede a populaţiei.
Martiniuc a subliniat că, în contextul în care numărul de solicitări a crescut, activitatea Serviciului de Ambulanţă Judeţean se desfăşoară cu dificultate, din cauza numărului redus de personal şi de autosanitare din dotare. Medicul a explicat că, anul trecut, la SAJ Suceava s-au înregistrat 61.436 de solicitări, dintre care 41.758 au fost cazuri urgente. Din totalul misiunilor în care au fost angajaţii unităţii,4.400 au fost situaţii grave, în care a fost nevoie de intervenţia medicilor. La alte 19.306 cazuri s-au deplasat ambulanţele de transport, în timp ce în 371 de cazuri a fost vorba de consultaţii la domiciliu. Tot anul trecut, echipajele de la bordul autosanitarelor de la SAJ au reuşit să resusciteze 245 de pacienţi aflaţi în stop cardio-respirator, în timp ce 41 de bolnavi aflaţi în aceeaşi situaţie nu au mai putut fi salvaţi, în ciuda manevrelor de resuscitare.
În cazul altor 541 de pacienţi, angajaţii de la SAJ sosiţi la faţa locului nu au mai încercat manevre de reanimare deoarece existau semne clare de deces. Datele transmise ieri de dr. Daniel Martiniuc mai arată că, anul trecut, la SAJ Suceava au fost înregistraţi 940 de pacienţi care au fost victimele unor accidente rutiere, din care 67 nu prezentau traumatisme.
Deficit de personal: trei substaţii de la SAJ funcţionează cu un singur medic, iar patru substaţii nu au deloc medic
Pe de altă parte, 289 dintre pacienţii la care s-au deplasat angajaţii unităţii se aflau în comă severă. Tot în 2014, echipajele de la bordul autosanitarelor au intervenit la 1.280 de persoane cu infarct miocardic şi 1.686 de persoane cu accident vascular cerebral. 56 din numărul total de pacienţi la care s-au deplasat ambulanţele de transport au fost predaţi către echipaje cu competenţă superioară din cadrul SAJ Suceava.
Aceleaşi statistici mai arată că 25 din numărul total de pacienţi la care s-a intervenit au fost intubaţi de echipajele SAJ, din cauza stării grave în care se aflau, în timp ce 157 de bolnavi au fost ventilaţi mecanic, iar 231 au fost ventilaţi cu mască şi balon. În plus, anul trecut, 12.374 dintre pacienţii care au făcut obiectul intervenţiilor SAJ au avut nevoie de calmante uşoare, iar 146 de pacienţi au fost trataţi cu medicamente contra durerii mult mai puternice. În alte 1.060 de cazuri la care s-a răspuns a fost vorba de persoane la care s-a efectuat imobilizarea unor fracturi sau a coloanei cervicale.
De menţionat că Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava este constituit din nouă staţii şi substaţii, respectiv staţia centrală Suceava şi substaţiile Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Broşteni, Rădăuţi, Solca şi Siret.
În Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava îşi desfăşoară activitatea 13 medici dintr-un necesar de 20 raportat la populaţia judeţului. Deficitul de medici face ca la trei substaţii să îşi desfăşoare activitatea un singur medic, iar în patru substaţii să nu existe deloc medic care să se deplaseze la solicitări. Cele nouă substaţii ale SAJ Suceava deservesc un judeţ care este al doilea ca mărime din ţară şi care se întinde pe o suprafaţă de 8.555 kilometri pătraţi.