Aproape 1.300 de bebeluşi din judeţ care reprezintă cazuri medicale speciale au rămas fără laptele praf acordat gratuit de stat. Cu trei excepţii, toate primăriile din judeţ au epuizat cantităţile ce le-au fost repartizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, iar deocamdată nu se ştie când stocurile vor fi refăcute. Laptele praf formulă pentru sugari care se acordă cu titlu gratuit lipseşte de luna trecută, potrivit rapoartelor transmise la DSP de administraţiile locale, care solicită factorilor de decizie din sectorul sanitar dezamorsarea cât mai rapidă a crizei.
În 2014, DSP Suceava a achiziţionat cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii 3.856 de kilograme de lapte praf. Practic, 9.640 de cutii a câte 400 de grame fiecare au ajuns în acest an în depozitele primăriilor din judeţ, în funcţie de solicitările medicilor de familie din fiecare localitate în parte. Potrivit documentelor, de această cantitate pentru care statul a plătit 176.000 de lei au beneficiat 1.268 de sugari care din diverse motive nu pot fi alăptaţi.
Laptele praf, acordat gratuit doar pe bază de reţetă
La această oră, singurele primării din judeţ care nu au epuizat complet cantităţile de lapte praf repartizate sunt Bogdăneşti, cu 64 de cutii disponibile, Iacobeni – 126 de cutii şi Ipoteşti – 198 de cutii.
Conform reglementărilor, laptele praf formulă pentru sugari se acordă gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni care nu beneficiază de lapte matern şi care se încadrează în următoarele criterii: au mame care prezintă contraindicaţii ale alăptării ca urmare a unor boli grave, şi anume TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză; au mame infectate cu HIV sau care fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consumă droguri, sunt dependente de alcool sau tutun, vicii care determină intoxicaţii ale copilului.
Categoriile de copii care au dreptul la gratuitate
De asemenea, au dreptul la gratuitate copiii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), din cauza absenţei laptelui matern. Potrivit legii, creşterea nesatisfăcătoare a copilului va fi consemnată în fişa de consultaţie medicală a acestuia, după evaluarea de către medicul de familie/medicul specialist pediatru sau neonatolog a tehnicii de alăptare şi a curbei ponderale.
Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii: copilul nu a recuperat greutatea de la naştere după două săptămâni de viaţă; copilul cu vârsta cuprinsă între 0-8 luni creşte în greutate cu mai puţin de 500 de g/lună; copilul cu vârsta mai mare de 8 luni creşte în greutate cu mai puţin de 250 de g/lună; este vorba de un copil adoptat, aflat în familie de plasament sau cu mamă decedată.
Fiecare sugar poate beneficia de şapte până la nouă cutii de lapte praf pe lună, în funcţie de recomandarea medicului de familie.