Corpul de control al ministrului Sănătăţii a finalizat raportul în cazul tânărului de 19 ani, mort la o zi după ce a fost consultat de medicii Spitalului Municipal Rădăuţi, care i-au spus că nu are nimic şi l-au trimis acasă cu o banală reţetă, concluziile anchetei şi măsurile propuse fiind date ieri publicităţii. În raportul său, Corpul de control al ministrului Sănătăţii cere implicarea Colegiului Medicilor din România, care să evalueze modul în care personalul unităţii sanitare l-a investigat şi tratat pe Ilie Mutescu, din Vicovu de Jos, şi solicită amendarea managerului spitalului rădăuţean, Dorin Tibeică, pentru nerespectarea condiţiilor minime privind organizarea şi dotarea Centrului de primiri urgenţe (CPU) din cadrul unităţii sanitare. Totodată, Corpul de control al ministrului Sănătăţii recomandă completarea dotării de la compartimentul de primiri urgenţe al Spitalului Municipal Rădăuţi cu aparat fax la biroul de informare documentare, sistem de imobilizare a coloanei vertebrale pentru adulţi sau copii, sistem de perfuzie sub presiune, echipament de minitraheostomie, setul de materiale resuscitare de bază pentru nou-născuţi (balon, măşti faciale, laringoscop, sondele de intubaţie, căi orofaringiene, sonde de aspiraţie flexibile etc.), care să conţină toate mărimile necesare, trusa pentru denudare venoasă şi sondele de intubaţie endotraheală de toate mărimile pentru copii şi pentru nou-născuţi din camera de resuscitare.
Managerul Dorin Tibeică este cel căruia îi revine sarcina de a se ocupa de noile achiziţii, ce vor fi incluse în dotarea CPU în termen de 60 de zile lucrătoare de la primirea raportului de control. O altă propunere a Corpului de control al ministrului Sănătăţii este ca în termen de zece zile de la primirea raportului, comitetul director al spitalului rădăuţean să delege un medic care să coordoneze activitatea din compartimentul de primiri urgenţe, până la angajarea unui medic pe această structură.
Ilie Mutescu suferea de „sindromul genetic Kabuki”, confirmat în 2007, la Iaşi
Raportul întocmit după verificările de săptămâna trecută de la Spitalul Municipal Rădăuţi şi făcut public ieri de Corpul de control al ministrului Sănătăţii face o „radiografie” a morţii lui Ilie Mutescu, la vârsta de numai 19 ani. Mergând pe firul evenimentelor, anchetatorii au stabilit că
tânărul nu era asigurat, iar în data de 2 iulie, cu o zi înainte de deces, a fost adus de o persoană din afara familiei la cabinetul medicului de familie din Vicovu de Jos, Rodica Ieremia, din cauza unor stări de ameţeală. El a ajuns aici în jurul orei 11.00, în urma consultului fiind notate următoarele valori: tensiune arterială 140/80 mm Hg, ritm cardiac 80/min, puls periferic prezent. Fiindcă i-a explicat medicului că vine de la o probă de bacalaureat, Ilie Mutescu este suspectat de o stare de „neuroastenie pe fond de stres”. În aceste condiţii, tânărului i se administrează intravenos gluconat de calciu şi vitaminele B1 şi B6 şi i se prescrie o reţetă cu alprazolam 0,5 mg, jumătate de comprimat de două ori pe zi, şi vitamine. La palparea abdominală, Rodica Ieremia remarcă grimase faciale, paloare, transpiraţii, stare de somnolenţă şi, chiar dacă pacientul neagă durerile, îi administrează o tabletă de dicarbocalm sublingual şi o fiolă de piafen intramuscular. Totodată, Rodica Ieremia ia legătura cu mama tânărului şi o invită la cabinet. „Având în vedere că pacientul era în evidenţă cu sindromul genetic Kabuki, confirmat în 2007 prin internări repetate în Clinica III Pediatrie din Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii <Sf. Maria>Iaşi, şi pentru că îşi căuta poziţii în care să nu aibă dureri, deşi nega continuu prezenţa durerilor, medicul de familie decide trimiterea acestuia de urgenţă către spital cu diagnosticul dureri părţi superioare ale abdomenului, observaţie pancreatită acută, zăpăceală şi ameţeală”, arată anchetatorii.
Medicul Gheorghe Mitric este cel care preia în „Urgenţe” cazul tânărului de 19 ani
Ei menţionează că după vizita la cabinetul medicului de familie, Ilie Mutescu s-a deplasat cu mijloace proprii şi însoţit de familie la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde, conform registrului de prezentări la CPU şi registrului de prezentări pe linia de gardă interne-cardiologie, a fost luat în evidenţă la ora 13.00. Cazul său a fost preluat de doctorul Gheorghe Mitric, medic primar medicină internă şi medic specialist reumatolog, de gardă pe linia interne-cardiologie şi coordonator de gardă pe CPU în acel moment. Fişa întocmită în urma evaluării consemnează dureri epigastrice, senzaţie de greaţă şi tensiune 140/70 mm HG. Tânărului de 19 ani i se recoltează sânge pentru următoarele analize: TGP, TGO, amilază serică, amilază urinară, bilirubină directă, bilirubină totală, glucoză serică, urină-biochimie, hemoleucogramă cu formula leucocitară completă. Ulterior, medicul Monica Cojocaru, medic primar radiodiagnostic şi imagistică medical, îi face lui Ilie Mutescu o ecografie abdominală. După această investigaţie imagistică, pacientului i se administrează o perfuzie intravenoasă cu o fiolă de arnetin, ser glucozat 10% 250 ml şi o fiolă scobutil, durerile şi greaţa cedând sub tratamentul perfuzabil. În urma medicaţiei, „pacientul a mâncat, fără să mai acuze greaţă”, se mai arată în raport.
Acelaşi document precizează că pe parcursul supravegherii în salonul CPU, Ilie Mutescu nu mai acuză alte simptome şi de comun acord cu familia cere să fie lăsat să plece acasă. „Pacientului şi aparţinătorilor li se explică semnificaţia rezultatelor investigaţiilor paraclinice şi clinice efectuate, aceştia solicitând plecarea la domiciliu din motive personale. De asemenea, li s-a explicat atât pacientului, cât şi mamei acestuia necesitatea revenirii la spital în cazul reapariţiei durerilor abdominale sau a apariţiei unor noi simptome - greaţă, vărsături, modificări ale tranzitului intestinal”, se explică în raport.
Tibeică: „Vă rog să nu mă întrebaţi nimic până nu primesc şi eu raportul”
Potrivit anchetatorilor, medicul Gheorghe Mitric, care a preluat pacientul, stabileşte diagnosticul de gastroduodenită acută şi sindrom Kabuki şi prescrie o reţetă în care recomandă dietă şi tratament, recomandând în acelaşi timp repetarea unor analize şi efectuarea altora noi. La ora 17.00, Ilie Mutescu părăseşte spitalul, „la cererea lui şi a familiei, cu promisiunea de a repeta analizele recomandate”, starea sa fiind „ameliorată clinic”. „În fişa CPU nu există semnătura pacientului sau a aparţinătorilor de refuz al internării. Pacientul nu a mai revenit la spital, nici în cursul gărzii, nici în ziua următoare”, precizează raportul Corpului de control.
A doua zi, joi 3 iulie, în jurul orei 11.00, mama lui Ilie Mutescu se prezintă a doua oară la cabinetul medicului de familie. Ea îi arată doctoriţei Rodica Ieremia prescripţia medicală de la medicul specialist şi îi povesteşte că băiatul ei prezintă vărsături, dar cu scaune normale. În acest context, medicul de familie îi recomandă să solicite ambulanţa la domiciliu pentru a-l duce din nou pe tânăr la spital.
„Mama promite că îl va duce pe tânăr cu maşina personală la Spitalul Rădăuţi, toate acestea fiind consemnate în fişa de consultaţii medicale a pacientului. Spre sfârşitul programului de cabinet, la ora 15.15, medicul îi telefonează mamei pacientului, dar aceasta nu răspunde. La ora 16.00, mama tânărului apelează telefonic asistenta medicală de la cabinetul medicului de familie, afirmând că fiul ei este mai bine şi nu îl mai duce la spital”, au mai stabilit anchetatorii.
În seara aceleiaşi zile, la ora 19.20, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava este apelat prin 112, de la domiciliul lui Ilie Mutescu, la caz deplasându-se un echipaj al substaţiei Rădăuţi. La ora 19.23, familia lui Ilie Mutescu revine telefonic afirmând că tânărul nu mai reacţionează. Echipajul sosit la caz la ora 19.37 constată decesul tânărului. La ora 20.00, Poliţia anunţă medicul de familie de decesul lui Ilie Mutescu. La solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Serviciul Judeţean de Medicină Legală face autopsia cadavrului, constatându-se că moartea a fost neviolentă (patologică) şi s-a datorat şocului toxic survenit în evoluţia unui infarct intestinal prin ocluzie ileojejunală secundară unui polip ileal.
Managerul Spitalului Rădăuţi, Dorin Tibeică, nu a dorit ieri să comenteze concluziile anchetei şi nici măsurile propuse de Corpul de control al ministrului Sănătăţii. „Vă rog să nu mă întrebaţi nimic până nu primesc şi eu raportul”, a fost singura declaraţie a lui Tibeică. Şeful DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei, nu a putut fi contactat ieri pentru un punct de vedere cu privire la rezultatele raportului.