Problemele din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului vor fi dezbătute astăzi, la Centrul Tradiţiilor Bucovinene, începând cu ora 10.00, în cadrul unei mese rotunde.
Acţiunea este organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Direcţia de Sănătate Publică Suceava, cu prilejul Zilei împotriva violenţei asupra copilului în România, marcată în fiecare an în data de 5 iunie. Manifestarea are drept temă problemele globale privind violenţa asupra copiilor şi este realizată în parteneriat cu Prefectura Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Suceava, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, Organizaţia „Salvaţi Copiii!” Suceava, Organizaţia SEVA,Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Suceava şi Asociaţia ”Psyvolution”.
Directorul adjunct medical al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a precizat ieri: „Această manifestare se derulează în cadrul lărgit al parteneriatului pe care instituţiile noastre îl au cu UNICEF România pentru derularea proiectului de îmbunătăţire a serviciilor sociale de bază la nivel comunitar: <Prima prioritate: nici un copil invizibil!>. Scopul întâlnirii este de a identifica principalele probleme cu care ne confruntăm în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului şi de a contribui la formarea lucrătorilor comunitari - asistenţi sociali, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari în vederea acordării de servicii integrate, de calitate, categoriilor de persoane vulnerabile. Acţiunea îşi mai propune sensibilizarea comunităţii privind protejarea şi apărarea drepturilor copiilor, a valorilor familiale şi identificarea celor mai potrivite soluţii pentru a avea copii educaţi şi sănătoşi”.
La evenimentul de astăzi vor participa reprezentanţi ai instituţiilor din administraţia locală, ai ONG-urilor cu atribuţii în acest domeniu, reprezentanţi ai presei locale, specialişti şi lucrători comunitari.