Mai multe farmacii aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava vor fi deschise în perioada sărbătorilor de iarnă. Una dintre unităţile de profil care vor funcţiona de Crăciun şi Revelion este Centrofarm, care îi va aştepta pe clienţi în zilele de 26 decembrie şi 02 ianuarie în filialele sale. Este vorba de Centrofarm Iulius Mall, orele 12.00 - 22.00, Centrofarm Shopping City, orele 10.00 - 20.00, Centrofarm George Enescu, orele 09.00 - 15.00 (26 decembrie) şi orele 10.00 - 20.00 (2 ianuarie).
O altă farmacie deschisă de sărbători este Medimfarm SA, cu filialele TopFarm Gura Humorului, orele 08.00 - 20.00, şi TopFarm Câmpulung Moldovenesc, orele 08.00 - 18.00. În zilele de 26 decembrie şi 2 ianuarie vor mai fi la dispoziţia clienţilor angajaţii din filialele Sensiblu: Sensiblu 2 Suceava (Kaufland), orele 09.00 - 16.00 şi Sensiblu 4 Suceava (Real) orele 09.00 - 21.00. De asemenea, vor fi deschise farmaciile Richter 2 Suceava (Str. Staţiunii nr. 4) - în ziua de 26 decembrie, între orele 08.00 - 14.00, şi Help Net Farma SA - 26 decembrie, între orele 09.00-20.00, şi 2 ianuarie, între orele 10.00 – 20.00.
De Crăciun şi Revelion va funcţiona şi reţeaua Siepcofar cu farmaciile Dona, care în zilele de 26 decembrie şi 2 ianuarie îşi vor aştepta clienţii în intervalul orar 08.00 - 18.00. În aceste două zile, între orele 09.00 – 13.00 va mai fi deschisă farmacia Remedia.
În zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, între orele 09.00 – 16.00, şi în data de 26 decembrie, între orele 08.00 – 18.00, va funcţiona şi farmacia Ropharma Farmacia Oficinalis.