Un număr de 79 de cadre medico-sanitare din judeţ au solicitat, de la începutul anului, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, eliberarea certificatelor de conformitate, care atestă obţinerea calificării, o parte dintre acestea intenţionând să plece la lucru în străinătate. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adrian Popescu, a arătat ieri că dosarele în vederea întocmirii documentaţiei pentru recunoaşterea diplomelor de studii au fost depuse în 2013 de 15 medici, 61 de asistenţi medicali, un farmacist, un kinetoterapeut şi un tehnician dentar.
Certificate de conformitate, pentru recunoaşterea titlurilor de calificare
Anul trecut, 83 de cadre medico-sanitare din judeţ au solicitat la DSP certificate de conformitate. Este vorba de 14 doctori, 65 de asistenţi medicali, un kinetoterapeut, o moaşă şi doi farmacişti care au dorit ca studiile să le fie recunoscute şi în străinătate.
În 2011, 155 de doctori, asistenţi medicali, farmacişti şi tehnicieni dentari din judeţ au solicitat la DSP certificate de conformitate (39 de doctori, 108 asistenţi medicali, şapte kinetoterapeuţi şi un farmacist).
Adrian Popescu a subliniat ieri că nu toţi cei care şi-au depus dosarele pentru recunoaşterea diplomelor de studii şi-au exprimat intenţia de a pleca la muncă în străinătate, explicând că unii dintre ei au solicitat echivalarea doar pentru a avea pregătită documentaţia în cazul în care, în viitor, se vor hotărî să profeseze peste graniţă.