Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava demarează de săptămâna viitoare controale în unităţile de învăţământ din judeţ, inspectorii sanitari dorind să afle ce condiţii li se asigură elevilor la început de an şcolar. Directorul executiv al instituţiei, dr. Ludovic Abiţei, a informat ieri că verificările vor fi întreprinse din data de 9 septembrie, la solicitarea ministerului de resort, şi vor urmări în principal condiţiile igienico-sanitare din sălile de clasă şi de la grupurile sanitare.
În judeţul Suceava funcţionează 811 unităţi de învăţământ, dintre care doar 216 sunt avizate sanitar. În acest an, în perioada ianuarie-iulie, Direcţia de Sănătate Publică a acceptat dosarele de autorizare sanitară depuse de şase şcoli şi grădiniţe din judeţ, alte cinci unităţi de învăţământ din judeţ fiind pe punctul de a primi avizul de funcţionare.
„Managerii de şcoli ştiu că există multe deficienţe şi nu doresc să rişte o acuzaţie de fals în declaraţii publice, motiv pentru care evită să solicite eliberarea unei autorizaţii sanitare. Dacă ni s-ar cere un astfel de document noi ar trebui să venim în control în termen de 30 de zile. În cazul în care constatăm că nu se îndeplinesc anumite condiţii suntem obligaţi să retragem avizul de funcţionare”, a explicat dr. Ludovic Abiţei.
Şase echipe de inspectori sanitari, în teren, până spre finele lunii septembrie
La ora actuală, în unităţile de învăţământ din judeţ principalele neajunsuri sunt legate de lipsa apei potabile curente şi de grupuri sanitare necorespunzătoare. Săptămâna viitoare, inspectorii sanitari au ordin să verifice îndeosebi aceste probleme, însă vor fi avute în vedere şi alte aspecte, cum ar fi condiţiile de depozitare a alimentelor din programul alimentar laptele şi cornul, efectuarea dezinfecţiei, efectuarea examenului medical periodic în cazul personalului didactic.
Pentru verificări, în teren se vor deplasa şase echipe de inspectori sanitari. În data de 27 septembrie, Direcţia de Sănătate Publică va prezenta responsabililor de la Bucureşti rezultatele controlului.
Totuşi, verificările ar putea continua şi după această dată, a mai spus dr. Ludovic Abiţei, cu precizarea că inspectorii sanitari nu vor da amenzi decât în cazurile în care se demonstrează rea voinţă din partea directorilor de şcoli. Măsurile vor consta mai mult în acordarea de termene de remediere a deficienţelor şi avertismente, ştiut fiind faptul că şcolile au nevoie de bani pentru a putea rezolva problema apei curente şi a investi în grupuri sanitare conforme cu normele.
„De obicei, majoritatea deficienţelor constatate cu ocazia controalelor sunt motivate de conducerile unităţilor şcolare prin lipsa banilor. În fiecare an directorii se plâng că fondurile alocate de autorităţile locale sunt insuficiente”, a adăugat dr. Ludovic Abiţei.