Peste 15 sancţiuni au fost aplicate în luna iunie de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, în urma celor aproximativ 20 de controale efectuate de inspectorii instituţiei. Potrivit unui raport transmis ieri de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean, verificările întreprinse au vizat zece medici de familie, doi medici specialişti, patru farmacii, doi medici stomatologi, dar şi un furnizor de îngrijiri medicale la domiciliu, angajaţii CAS urmărind modul de respectare de către furnizorii în cauză a clauzelor contractuale.
În urma controalelor, doi medici de familie au fost sancţionaţi cu avertisment pentru că nu au completat corect şi la zi documentele de evidenţă a serviciilor medicale, doctorii în cauză fiind la prima abatere constatată. Aceeaşi măsură a fost luată şi împotriva a opt medici de familie la care s-au depistat prescrieri de tratament cu medicamente fără existenţa scrisorilor medicale de la medicii de specialitate, aşa cum cere legea.
Medic specialist, sancţionat pentru că a prescris medicamente care erau în afara competenţei sale
În cazul altor doi medici de familie, inspectorii CAS au descoperit nereguli legate de eliberarea certificatelor de concediu medical. În aceste situaţii a fost vorba de lipsa adeverinţelor de la plătitori care să precizeze numărul de zile de concediu medical din ultimele 12 luni şi care ar fi trebuit ataşate la fişa de consultaţii, doctorii în cauză fiind sancţionaţi pentru această abatere cu avertismente. O măsură mai dură, şi anume diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului „per capita”, a fost luată împotriva unui medic de familie care s-a făcut vinovat de necompletarea corectă şi la zi a documentelor de evidenţă a serviciilor medicale.
În iunie, controalele întreprinse de inspectorii CAS la medicii de specialitate s-au lăsat cu o sancţiune de diminuare cu 10% a valorii minim garantate a punctului, în cazul unui doctor care a emis reţete ce conţineau medicamente a căror prescriere era în afara competenţei sale. Totodată, a fost emis un avertisment pentru o farmacie la care s-a constatat nerespectarea obligaţiei
de a transmite, în format electronic, consumul zilnic de medicamente. O măsură similară a fost luată şi împotriva unui furnizor de îngrijiri medicale la domiciliu, unde programul de lucru declarat la CAS nu era respectat.