Sucevenii care s-au tratat luna trecută acasă au consumat medicamente subvenţionate de stat în valoare de 10.481.539,00 lei, indică o statistică întocmită de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava şi dată publicităţii ieri, de preşedintele director general al instituţiei, Adela Băişanu. Potrivit raportului, din suma menţionată, 7.864.490,10lei reprezintă contravaloarea medicamentelor gratuite şi compensate pentru tratament în ambulatoriu, iar 2.617.048,90 leicontravaloarea medicamentelor gratuite din cadrul programelor de sănătate.
Fondurile totale de 10.481.539,00 lei, cheltuite în mai pentru sucevenii care s-au tratat acasă pe banii statului, au însemnat practic 89.864 dereţete eliberate, cu o valoare medie pe reţetă de 116,64 lei.
Aceeaşi statistică a CAS mai arată că, luna trecută, pentru tratamentul la domiciliu cu medicamente compensate 100% pentru unele boli cronice, altele decât cele cuprinse în programele naţionale de sănătate, s-a cheltuit suma de 3.179.176,62lei, reprezentând 30% din valoarea totală a cheltuielilor pentru medicamente gratuite şi compensate în ambulatoriu.
Cele mai multe fonduri, utilizate pentru bolnavii psihici şi cei cu hepatite şi ciroze
În tabloul acestor cheltuieli, trebuie spus că bolnavii psihici şi cei cu hepatite şi ciroze sunt cei mai mari consumatori de medicamente subvenţionate 100% de stat. Astfel, în mai, 3.239 suceveni cu afecţiuni psihice au beneficiat de medicamente în valoare de 800.790,12lei, în timp ce 376persoane cu hepatite şi ciroze au primit medicamente în valoare de 668.169,29 lei.
După aceste categorii de pacienţi, în topul celor mai mari consumatori de medicamente gratuite urmează pacienţii cu afecţiuni neurologice - 638.373,93lei (2.850 persoane), cei cu boli reumatologice - 631.924,23 lei (971 persoane), cei cu boli endocrine - 176.341,64 lei (357 persoane), cei cu glaucom - 111.627,91 lei (1.047 persoane), cei cu cancer - 81.751,96 lei (209 persoane), cei cu boala Gaucher – 55.259,44 lei (o persoană), cei cu insuficienţă renală cronică - 7.727,67 lei (zece persoane), cei cu boli cardiace – 3.441,77 lei (169 persoane) şi cei cu boli dermatologice – 3.768,66 lei (54 persoane).