Trei magazine mixte au fost amendate luna trecută de inspectorii sanitari în urma unor controale, verificările lăsându-se cu alte 28 de avertismente emise în cazul unităţilor de alimentaţie publică. Aşa se arată într-un raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dat publicităţii ieri, de directorul instituţiei, dr. Ludovic Abiţei. Potrivit documentului, în urma verificărilor au fost depistate nereguli în activitatea magazinului mixt IF Ciurariu Elena, din satul Probota, oraşul Dolhasca, unde pentru condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare a fost aplicată o amendă de 3.000 lei. O altă amendă, de această dată în valoare de 1.000 lei, a fost emisă pentru magazinul mixt PFA Erimescu Viorica, din satul Benia, comuna Moldova Suliţa, motivul fiind reprezentat de lipsa certificatului de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă. Aceeaşi amendă, de 1.000 de lei, a mai fost aplicată în cazul magazinului mixt SC Anconi Comserv, din Gura Humorului, unde, de asemenea, s-a depistat lipsa cursurilor de igienă la angajaţi.
În mai, inspectorii sanitari au mai emis 28 de avertismente pentru neefectuarea la timp a cursurilor de igienă sau a analizelor medicale şi lipsa documentelor de provenienţă şi calitate pentru unele produse.