Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului este un post rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Postul Adormirii Maicii Domnului are ca perioadă calendaristică 1 – 15 august.

Postul şi sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, ‘căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului’, după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită şi prin mulţimea de biserici care poartă acest hram.

Din informaţiile publicate de Tudor Pamfile, în ‘Sărbători de toamnă şi Postul Crăciunului’, 1914, Postul Adormirii Maicii Domnului se socoteşte a fi tot aşa de mare, adică de însemnat, ca şi Postul Mare de dinaintea Paştilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor.

Cu privire la perioada postului, muscelenii ‘nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia (Schimbarea la Faţă n.n.), că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi.’ De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, ‘la început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, aşa că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi’.

Semnificaţia sărbătorii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.

Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se uneşte cu inima Fiului, simţind dumnezeieşte durerile lumii şi alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni şi nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toţi credincioşii. Nici timpul, nici spaţiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndureraţi şi inspirând Biserica Fiului ei.

Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbeşte despre această taină a prezenţei Fecioarei în inima lumii şi în viaţa Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământeşti şi cele cereşti, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, naşterea Fiului lui Dumnezeu din ea fecioreşte firea umană şi sfinţeşte întreaga creaţie, iar moartea ca despărţire vremelnică a sufletului de trup arvuneşte viaţă, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie şi veşnicie, dintre timp şi eternitate, dintre libertate şi har. Adormirea Maicii Domnului este aşadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veşnică pentru noi se împleteşte cu prezenţa permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viaţa lumii, până la sfârşitul veacurilor.

(Sursa: www.basilica.ro)