Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 2 oct 2012 - Anul XVII, nr. 230 (5135)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   21 imagini |   ø fişiere video

Ceremonie

Sfinţirea bisericii din Dealul Floreni, oficiată de Înalţi ierarhi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Peste 1.000 de credincioşi au asistat duminică, în comuna Dorna Candrenilor, la ceremonia de sfinţire a Bisericii din satul Dealul Floreni. Au fost prezenţi la eveniment nu doar localnici, ci şi credincioşi din localităţi învecinate, fii ai satului veniţi din diverse localităţi din ţară şi chiar din străinătate, deputatul Dumitru Pardău, Maftei Candrea, primarul comunei Dorna Candrenilor, consilieri locali, primari din localităţile învecinate.

Ceremonialul religios a fost oficiat de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, însoţiţi de un sobor format din aproape 50 de preoţi şi 10 diaconi.

Slujba târnosirii Bisericii cu hramurile “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Dealul Floreni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a început la exterior şi a continuat în interior.

În altarul bisericii a fost sfinţită Sfânta Masă care simbolizează mormântul lui Hristos, masa Cinei celei de Taină şi scaunul ceresc pe care s-a aşezat Hristos după învierea Sa. Sfânta Masă a fost spălată cu apă, act care simbolizează Botezul Domnului, apoi cu apă cu miros de parfum care semnifică mirul îngropării lui Hristos, după care a fost unsă cu Sfântul şi Marele Mir fiind adăugate în cele patru colţuri ale Sfintei Mese patru icoane de pânză cu chipurile celor patru Evanghelişti. Sfânta Masă a fost acoperită cu o pânză care simbolizează giulgiurile cu care a fost înfăşurat Trupul lui Hristos la punerea Sa în mormânt, peste care s-a aşezat un alt acoperământ. Lucrarea de sfinţire a noului locaş de închinare s-a încheiat cu o rugăciune.

 

Slujbă arhierească oficiată de Înalţi ierarhi

În curtea bisericii a urmat Slujba arhierească la finalul căreia, pornind de la Evanghelia din Duminica a XIX-a după Rusalii, ÎPS Teodosie a adresat un cuvânt de învăţătură. ÎPS Teodosie s-a referit la iubirea de Dumnezeu şi la iubirea semenilor concluzionând că “nu putem să-l iubim pe Dumnezeu fără să iubim oamenii”.

“Şi această biserică ce s-a sfinţit astăzi este locaşul iubirii lui Dumnezeu. Pentru că în biserică venim noi, dar vine şi Dumnezeu să se întâlnească cu noi. Şi Dumnezeu nu vine singur, vine cu Maica Domnului, cu îngerii şi cu sfinţii. Biserica aceasta a fost închinată voievozilor din ceruri, Arhanghelilor Mihail şi Gavril şi celor mai mari apostoli, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Bucuraţi-vă de această ocrotire şi cereţi ocrotitorilor acestei biserici să vă acopere neîncetat cu harul şi cu ajutorul pe care ei îl mijlocesc către Dumnezeu”, a spus ÎPS Teodosie.

În prima parte a cuvântului, ÎPS Pimen a apreciat faptul că ÎPS Teodosie se întoarce ori de câte ori are ocazia la casa părintească şi a scos în evidenţă faptele bune pe care le face acesta pentru Bucovina, dar şi sprijinul pe care îl acordă în pregătirea viitorilor teologi.

ÎPS Pimen a amintit că s-au împlinit cinci ani de când a fost întronizat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a prezentat principalele realizări ale acestuia, una dintre cele mai importante fiind iniţiativa Preafericirii Sale în legătură cu Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române.

 

Biserica din Dealul Floreni, o construcţie nouă, pe măsura credinţei enoriaşilor

Construcţia bisericii din Dealul Floreni a început în anul 2007. Pe locul actualei biserici se afla o capelă de cimitir, care pe 1 ianuarie 2001 a devenit, odată cu înfiinţarea parohiei Dealul Floreni, filie a parohiei Dorna Candrenilor, lăcaşul de rugăciune a acestei parohii. La început, parohia păstorită de pr. paroh Sorin Doroftiese era formată din 97 de familii, oameni credincioşi, dornici de învăţătură creştină şi respect faţă de biserică.

Prin bunăvoinţa preoţilor Iulian Dănilă şi Toma Doroftiese, în decursul anilor numărul de familii ce compun parohia s-a mărit. Deoarece spaţiul nu era pe măsura nevoilor enoriaşilor, pentru desfăşurarea slujbei religioase în condiţii optime, preotul Sorin Doroftiese şi-a manifestat dorinţa de a face o schimbare spre binele credincioşilor din această parohie, prin construcţia unei noi biserici.

 

“Ceas de lumină şi adevăruri sufleteşti”

“În anul 2007 s-a obţinut binecuvântarea din partea ÎPS Pimen pentru construirea unei noi bisericii, având grijă ca Sfânta Masă, să rămână cea de la biserica veche. Pentru construirea bisericii şi-au adus contribuţia atât enoriaşii din parohia Dealul Floreni cât şi din parohiile învecinate la care s-au alăturat Primăria Dorna Candrenilor, Primăria Coşna, ÎPS Pimen fiind tot timpul alături de noi, ca un sfătuitor înţelept, atât în momentele de bucurie cât şi în cele de dificultate. Construcţia nu este finisată, mai trebuie executată pictura, aranjată curtea. De aceea şantierul va continua cu spijinul enoriaşilor şi a lui Dumnezeu. Cu ocazia sfinţii bisericii mulţumesc din suflet oamenilor care tot timpul au fost alături de mine, mi-au sprijinit demersurile, aducându-şi contribuţia la finalizarea bisericii”, a spus preotul Sorin Doroftiese, cel care a numit evenimentul de duminică 30 septembrie “ceas de lumină şi adevăruri sufleteşti”.

La sfârşitul serviciului religios, toţi participanţii au primit sarmale şi cozonac. Pentru asigurarea ordinii publice s-au implicat poliţişti şi jandarmi iar în pofida aglomeraţiei şi a faptului că întregul eveniment s-a desfăşurat chiar lângă DN 17, circulaţia rutieră s-a derulat în condiţii optime, conducerea aerodromului Floreni permiţând parcarea autoturismelor în această locaţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfinţirea bisericii din Dealul Floreni, oficiată de Înalţi ierarhi.
 Vizualizări articol: 1906 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Sfinţirea bisericii din Dealul Floreni, oficiată de Înalţi ierarhi5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei