„O ocupaţie părăsită: apicultura”
„O îndeletnicire care cere o muncă destul de neînsemnată în raport cu randamentul ridicat, pe care o reprezintă albinăritul, nu se bucură de atenţiunea cuvenită nici din partea autorităţilor şi nici din partea plugarilor. În vechea Moldovă, până şi în cea mai umilă gospodărie, nu lipseau câţiva stupi producători de miere pentru îndulcitul bucatelor de zile mari, sau măcar pentru pregătirea alifiilor de leac. Unui oaspete bine venit i se oferea de obicei fagure proaspăt, plin de întreg parfumul florilor de livadă. Pe vremea marelui războiu au fost distruse în părţile noastre stupăriile, iar de atunci nu s’a mai gândit nimeni să le refacă. Între timp, cunoscătorii în ale albinăritului au devenit tot mai rari. În judeţul Câmpulung, cu întinse livezi de coastă, îmbelşugate în floră meliferă, cu plantaţii de pomi fructiferi, păduri şi zmeurişuri, se găsesc mai puţin de 4000 de stupi. Albinării mai mari şi sistematice nu se găsesc. Şi e dureros că o mare parte dintre apicultorii ţărani exploatează mierea în condiţiuni primitive, cu stupi improvizaţi din trunchiul copacilor, extragerea mierii făcându-se prin distrugerea în masă a albinelor”.
„Suceava”, Anul I, nr. 9, Ianuarie 1939.
„Alte< perle> comerciale”
„Din cînd în cînd descoperim alte <perle> ale aprovizionării în comerţul sucevean. În ultimul timp, în unităţile de papetărie nici dacă dai cu tunul nu găseşti sugativă şi pastă de lipit. Vrînd-nevrînd aceste produse trebuie să le confecţionăm noi, pe plan gospodăresc: presărăm cenuşă pe caietele şcolarilor şi facem lipici din făină.Dar ce te faci cu muştarul, care lipseşte de atîta vreme din unităţile alimentare? Să nu vă...sară muştarul dacă scriem, încă o dată, tovarăşi şefi ai comerţului! Sau dacă vă sare, să pice măcar muştarul în magazin!”.
„Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6870, Suceava, Ianuarie 1970.