„Şcoalele noastre”
„Deşi şcoalele noastre, atât cele poporale cât şi cele mijlocii, nu le-am lăsat niciodată din vedere, totuşi ne pare a fi sosit timpul să ne ocupăm mai de amăruntul cu această chestie, care desigur este cea mai ardătoare pentru existenţa noastră naţională, căci nici pe un teren nu credem că am negligeat atâta, ca pe terenul culturei poporului nostru; deci nu-i de mirare, dacă la oricare întreprindere naţională sau bisericească aflăm poporul nepreparat, ba de multe ori chiar ostil şi aceasta din causa că astfeliu de întreprinderi cer cunoscinţă de sine, care, lipsind cultura, nu este posibilă”.
„Revista Politică”, Anul II, nr.11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Decoraţie meritată”
„I.P.C. Sa Ortizie Popescu, arhimandritul mănăstirii Suceviţa, a fost decorat cu ordinul Coroana României, în gradul de comandor. Este o distincţie bine meritată pentru înaltul chiriach, care la credincioşii săi se bucură de cea mai mare dragoste. Pătura intelectuală din oraşul şi judeţul Rădăuţi exprimă cele mai sincere felicitări”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul IX, nr. 223, Octombrie 1930.