„Sezon de vînătoare”
„Peste bogatele şi neasemuit de frumoasele păduri dornene au început să se aştearnă petele ruginii ale toamnei. Ele vestesc, spre bucuria membrilor filialei de vînătoare şi pescuit sportiv din Vatra Dornei, nu numai toamna tîrzie, ci şi începutul mult aşteptatului sezon de vînătoare. Recent, filiala a organizat o vînătoare de iepuri în pădurile fondului de vînătoare Beclean, cu care prilej au fost vînaţi 104 iepuri. O parte din vînat a fost trimis întreprinderii <Prodavicola> din Burdujeni pentru cerinţele de export. De asemenea au fost eliberate autorizaţii speciale pentru vînarea cerbilor carpatini, a ţapilor, caprelor roşii şi a jderilor. Pentru ocrotirea şi înmulţirea lostriţei, filiala de vînătoare şi pescuit sportiv Vatra Dornei a iniţiat şi organizat construirea pe Dorna, Neagra Şarului şi Bistriţa Aurie de pinteni de ocrotire şi căsoaie”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3408, Septembrie 1958.
„Uteciştii din Siret”
„Uteciştii din oraşul Siret, raionul Rădăuţi, au întreprins câteva acţiuni deosebite. Printre altele, ei au efectuat un număr de 10.000 de ore muncă patriotică, au colectat şi predat 2000 kg fier vechi, însemnate cantităţi de hîrtie, borcane, etc. S-au evidenţiat în primul rînd organizaţiile UTC de la şcoala de conductori auto, Căminul-spital, liceul din localitate şi cooperativele agricole de producţie”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6130, Suceava, Septembrie 1967.