„Amărât şi plouat”
„Amărât şi plouat s’a întors din Bucureşti boiernaşul Varzari, unde plecase pentru a se reîntoarce prefect de Suceava. Deşi partizan al <boerului> Iorga n’a putut îndupleca pe Argetoianu să-l căftănească cu titlul de ispravnic al ţinutului Sucevei. Şi ca dovadă că se credea sigur de reuşită a şi făcut înainte de plecare isvodul de repartiţie a caftanelor boiernaşilor din Suceava. Prin toate localurile publice, pe străzi, se trâmbiţa mereu: <Varzari prefect, Ignătescu primar>, iar fripturiştii ce se vor mai anunţa...restul”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul X, nr. 291, Cernăuţi, Septembrie 1931.
„Lucrări de artă monumentală”
„În partea de vest a Sucevei a început să prindă viaţă proiectul unei interesante lucrări de artă monumentală. Este vorba de decorarea cu mozaic a pieţei Arini şi a blocurilor ce o străjuiesc, pe o suprafaţă de peste 700 m.p. Soluţia preconizată de proiectant prevede valorificarea eficientă a spaţiului existent, care, pe lîngă faptul că va adăuga spor de frumuseţe peisajului citadin, va deveni şi un minunat loc de agrement pentru suceveni”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6131, Suceava, Septembrie 1967.