„Colonia de străjeri din Ţinutul Suceava”
„Ca şi în anii trecuţi activitatea coloniei Ţinutului nostru pe tărâm străjeresc a atras în primele zile atenţia tuturor coloniilor din Preventoriul Agigea. Disciplina, curăţenia şi activismul integral caracterizează în total colonia noastră. Astfel, cu ocazia ridicării Pavilionului Naţional, în ziua de 9 Iulie a.c., străjerii stolului coloniei, îmbrăcaţi în costumul naţional bucovinean, au dat răspunsuri liturgice pe mai multe voci la Sfinţirea noului pavilion, sub conducerea d-lui Ion Mantolea, comandantul Cohortei Agigea, fiind mult apreciaţi şi felicitaţi de Prea Sfinţitul Episcop Gherontie al Episcopiei Tomisului, care, în fruntea unui sobor de preoţi, a săvârşit sfânta liturghie a sfinţirii apei şi steagului. Aceleaşi urări le-au adresat străjerilor şi la defilare oaspeţii din împrejurimi, ca şi personalul din Preventoriu”.
„Glasul Bucovinei”, Anul X, nr. 2430, Iulie 1927.
„Combinele”
„De departe combinele seamănă cu nişte păsări greoaie alunecînd, legănat, pline de sine ca nişte dropii, pe marea de spice aurii. Pe măsură ce ne apropiem, <dropiile> îşi schimbă tot mai mult fizionomia. Şi, iată, ne învăluie din toate părţile cîntecul multisonor al acestor <păsări>. Combinele se înclină solemn, palele rabotorului se apleacă cu <mustăţile> spre masa combinei, cuţitele <cîntă> în atingerea cu spicele şi boabele curg în saci cu sunete de aur”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5172, Suceava, Iulie 1964.