„Contrabandează rachiu pentru Ruşi”
„De câteva zile în Bucovina e linişte, trupele ruseşti părăsesc linia Prutului şi se retrag spre Basarabia, unde mii de oameni, bărbaţi şi femei, concentraţi din lăuntrul Basarabiei, lucrau pe o întindere de mai mulţi kilometri de tranşee, care se construiesc cu o deosebită îngrijire. Ţăranii sosiţi din Basarabia la frontiera României povestesc că Ruşii concentrează la sudul Basarabiei trupe numeroase care până astăzi se urcă la 30.000 de oameni. Locuitorii dealungul frontierei au ştiut să-şi deschidă un nou isvor de câştig. Ei contrabandează rachiu pentru Ruşi, pe care-l desfac cu mare folos. Nu e vorba că se aleg adese cu capetele sparte şi corpul însângerat. Dacă aşa e negoţul...”.
„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 158, Iulie 1915.
„Plasa Humorului”
„Plasa Humorului a fost aleasă ca plasă model în Ţinutul Suceava. În vederea acestui lucru a fost întocmit un vast plan de lucrări, pe tot cuprinsul acestei plase. Planul prevede ridicarea culturală şi socială a populaţiei. În afară de aceasta, după acelaşi plan, se vor înfăptui lucrări de îndiguire în aproape fiecare comună din plasă, se vor face tabere de muncă pentru a construi cărămizi şi pentru a pune temelia unor noi biserici şi case naţionale. Se va desfăşura o vie campanie sanitară, se vor reface poduri, şosele, se vor repara garduri comunale. Camera de agricultură a întocmit un program de realizări pentru fiecare sat al plasei, program ce se referă la îmbunătăţirea rasei de vite, la înzestrarea cu maşini agricole, unelte şi la sădirea pomilor”.
„Suceava”, Anul I, nr. 50, Iulie 1939.