„Telefoanele la stîlpul infamiei”
„Se ştie ce calvar însemna pentru omul de rînd instalarea unui post telefonic. Unii au aşteptat ani de zile evenimentul istoric al sosirii aprobării de instalare a mult rîvnitului aparat prin care se realizează convorbiri la distanţă, mijlocitoare fiind undele electromagnetice propagate de-a lungul unor fire. Cartiere întregi erau lăsate ani şi ani în afara civilizaţiei căldurii, luminii dar şi a telefonului. În mod excepţional, dacă în vreun bloc locuia vreo mărime (deşi erau extrem de rare cazurile de ştabi mai răsăriţi care să domicilieze la periferie) sau vreun pilos, gestionar cu buzunarele bine garnisite, odraslă de şefi, etc., se făceau aşa-zise legături aeriene. Totul se putea, da, nenorocirea mare a noastră, a fost că în România totul era posibil. Motive pentru respingerea solicitărilor existau cu zecile şi bietul om primea invariabil acelaşi şi acelaşi răspuns: <Aşteptaţi pînă se dă în funcţiune noua centrală!>”.
„Tineretul liber”, Cotidian independent pentru toţi tinerii din România, Anul II, nr. 94, Aprilie 1990.
„Plîngeţi sănătoşi!”
„Se obişnuieşte să se considere că un bărbat adevărat plînge numai atunci cînd taie ceapă. Este oare bine că de cele mai multe ori noi ţinem în frîu lacrimile atunci cînd ne doare? Cercetătorii de la laboratorul de fiziologie a celulei al Institutului ce cercetări ştiinţifice de cardiologie experimentală consideră că este bine să dai curs liber lacrimilor. Acestea, după părerea lor, nu numai că uşurează suferinţele fizice, ci vindecă bolile, contribuie la vindecarea rănilor şi la sudarea oaselor fracturate. Oamenii de ştiinţă au emis ipoteza că glandele lacrimale emit în sînge substanţe speciale. Apariţia lacrimilor pe ochi este doar manifestarea funcţionării glandelor respective. Deocamdată însă este vorba de o ipoteză care necesită o confirmare experimentală”.
„Uniunea Sovietică”, Revistă ilustrată social-politică lunară, Nr. 3(432), 1986.