„Ipoteştenii”
„Un ceriu de plumb întunecat priveşte cu mâhnire asupra mulţimei de Ipoteşteni ce cutreieră cu feţe scârbite şi nemulţumite stradele Sucevei. Vântul nu li poate răcori inima de când aleargă bieţii după dreptul lor şi se luptă contra autorităţilor politice, cari vreau să introducă limba ruteană ca limbă de propunere la şcoala comunală din Ipoteşti. Toate încercările din partea capitanului şi a inspectorului le-au respins pân’ acuma cu o perseverenţă admirabilă. Văzând însă în urmă că aceştia vreau să ajungă numaidecât şi în contra voinţii întregei populaţiuni la ţinta lor, Ipoteştenii şi-au luat refugiul la un expedient disperat: Ei nu trimit copiii la şcoală”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 84, Cernăuţi, Octomvrie 1895.
„Strîngerea dovlecilor”
„Faţă de anii trecuţi, în acest an gospodăriile colective din regiunea noastră au semănat, pe suprafeţe mai mari, intercalat, prin porumb, dovleci. În multe unităţi, paralel cu recoltarea porumbului, s-a dat atenţie şi strîngerii dovlecilor, extragerii seminţelor şi uscării acestora, iar cojile, în bună parte, au fost însilozate în amestec cu alte furaje. Necesitatea ca GAC să-şi achite obligaţiile contractuale şi la sămînţa de dovleac, să-şi asigure cantităţile necesare la seminţe pentru anul viitor şi furaje suficiente pentru animale impune consiliilor de conducere ale GAC şi specialiştilor ca, sub îndrumarea organelor şi organizaţiilor de partid, să ia grabnic măsuri hotărîte în această direcţie”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4928, Suceava, Octombrie 1963.