„Morile din ţinutul Humorului”
„Lucru nu tocmai îmbucurător şi drept de reprobare este că fruntaşii din ţinutul Humorului, cari au mori, le arândează Ovreilor. În felul acesta, tot câştigul ce l’ar aduce ele oamenilor noştri trece în mâna străinilor. Astfel s’au dat în arândă moara cea mare din Voroneţ şi morile din Mănăstirea Humorului”.
„Patria”, Anul I, nr. 30, Cernăuţi, Duminecă în 7/19 Septemvrie 1897.
“Ctitorii voievodale”
„Numai în românescul ţinut bucovinean al judeţului Rădăuţi trăiesc împreună, sfinţind locurile şi oamenii, trei dintre cele mai de seamă, mai bătrâne şi mai frumoase ctitorii voievodale de pe întreg pământul locuit de Români. Mai întâi trebuiesc cinstiţi Rădăuţii, care adăpostesc în gropniţa de aici singurul mormânt istoric al târgului, rămăşiţele trupeşti ale întemeietorilor noştri de ţară, apoi trebuie cinstită Putna, unde se odihnesc oasele marelui voievod Ştefan cel Mare, acel <erou al creştinătăţii>, dela moartea căruia s’au scurs aproape patru veacuri şi jumătate, şi trebuie cinstită şi Suceviţa, ctitoria gingaşă şi împodobită a Movileştilor”.
„Revista Bucovinei”, Anul III, nr. 8, Septembrie 1944.
„Funicularele”
„Eforturile pentru organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii se fac simţite la IF Gura Humorului prin montarea de funiculare în vederea exploatării mai economicoase a masei lemnoase. La diferite guri de exploatare de la această întreprindere forestieră au fost construite, sau se află în diferite faze de finalizare, un număr de 16 funiculare”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6134, Suceava, Miercuri 6 septembrie 1967.