„Libertatea cuvântului”
„Strânsura aceasta şi-a inaugurat adunarea cu strigăte <Jos boierii!>, emanate de la câţiva credincioşi sateliţi. La auzul acestor strigări, ce dovediră că o massă brută şi pătimaşă este adunată, părăsi sala cea mare parte din inteligenţa venită. Dar nici aşa nu se simţi sigură strânsura. Va fi existat o listă de proscripţie. O gardă necioplită a început a griji pentru ordine, îndepărtând din sală pe mai mulţi participanţi, fără ca aceştia să fi dat cea mai mică ansă. Se cam temeau convocatorii de libertatea cuvântului, deşi aveau la îndemână o gardă dresată, pusă la cale a face, la un semn dat, orice discurs neplăcut pentru convocatori...Participanţii, asmuţiţi de mai mulţi învăţători, glăsuiau într-una prin strigări, unde se potrivea şi unde nu...”.
„Deşteptarea”, nr. 55 din 13/26 iulie 1903.
„Din Vatra Dornei”
„Din cauza proastei aprovizionări cu carne, oraşul suferă de lipsa ei. Afară de cei de la restaurante şi câteva persoane privilegiate, cari iau toată carnea bună de la măcelari, nu se poate căpăta nici o bucată de carne bună în oraş. Credem că primăria îi poate obliga pe măcelari de a vinde în primul rând carne suficientă şi în al doilea rând de a o vinde la toţi, fără nici o deosebire, respectând preţurile tarifare”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4865, Iulie 1936.