„Din causa procurării lipsicioase...”
„Această poştă, situată într-un ţinut cu-n popor în majoritate covârşitoare român, procură, de ani încoace, tipăriturile de valoare poştală, atât cele în limba română, cât şi în cea ruteană, în măsură egală, cu toate că-i constatat că în oraşul şi ţinutul întreg, afară de preotul uniat din loc şi poate un profesoraş aşijderea uniat, deja în retragere, nu mai cere altul atari în limba ruteană. Acu, numai în oraş esistă trei societăţi române bine întemeiate, abstrăgând de la cele din ţinut, cărora numai pentru adunările generale li trebuie, anual, peste 500 cărţi poştale. Din causa procurării lipsicioase a acestor din urmă, s-a întâmplat ciudatul caz că Societatea Damelor Române de acolo a fost necesitată să aştepte, în anul acesta, trei zile până ce s-au procurat alte proaspete din Cernăuţi...”.
„Patria”, nr. 297 din 14/26 iulie 1899.
“A trecut trenul peste el...”
„Locuitorul Dirimia din Burdujeni suferea de mai mult timp de pelagră şi, în toiul căldurilor de iulie, a fost cuprins de un acces de nebunie. Cum familia exercita asupra lui o slabă supraveghere, Dirimia s’a furişat spre gară într’o zi şi făcîndu-şi semnul crucii, s’a aruncat înaintea unui tren. Căzând probabil între şine, deşi au trecut peste el locomotiva şi vreo 10 vagoane, s’a ales decât cu câteva zgârieturi. Actualmente Dirimia se află internat într’un ospiciu”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4865, Iulie 1936.