“Din trecutul nostru”
„Generalul Spleny, primul guvernator al Bucovinei, nu e numai un excelent funcţionar administrativ, ci în primul rând şi un talent organizatoric, un spirit de fină diplomaţie, care, înzestrat cu un solid fond de cultură, ştie a aprecia deplin însemnătatea şcoalei, nu numai ca mijloc de luminare, ci prin aceasta de cucerire şi de consolidare de stat. Atenţiunea lui se concentrează mai întâiu asupra păturei mari ridicate a neamului moldovenesc din Bucovina, asupra boierilor, mazililor şi clerului. Într’un memoriu adresat consiliului marţial de pe lângă curtea din Viena (1779), se tânguieşte că nobilimea Bucovineană, 197 boieri şi mazili, are prea puţină cunoştinţă de literatură. Singura excepţie e eruditul boieriu Vasile Balş, care pe lângă limba moldovenească mai cunoaşte şi alte limbi şi are bune cunoştinţe de drept, ceea ce-l învredniceşte să fie aşezat în funcţie de căpitan ţinutal (Kreishauptmann) al Bucovinei”.
„Viaţa Nouă”, Anul V, nr. 6, Iulie 1918.
„Muştele vă otrăvesc alimentele, Flit le ucide!”
„Nu toleraţi plictiseala şi pericolul insectelor. Încredinţaţi-vă că vi se livrează adevăratul FLIT, puternic, făcut dintr’o formulă renumită, care îi dă o mare putere de convingere. FLIT ucide cu siguranţă toate insectele din locuinţe. Nu pătează. Insistaţi asupra bidonului sigilat galben şi cu bandă neagră”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4865, Iulie 1936.