„Suceava, în haină nouă”
“Primăvara, atât de mult aşteptată, a găsit oraşul Suceava îmbrăcat în haina nouă şi elegantă pe care i-au făurit-o constructorii. De câtăva vreme însă, alături de blocurile în culori pastelate, sau de cele aflate în construcţie din cartierele <Ana Ipătescu>, centrul oraşului sau <Mihai Viteazul>, au apărut echipe de oameni care sfredelind pământul întind în şanţurile largi conductele viitoarei reţele de termoficare a oraşului. Aici întâlnim sudori care leagă tuburile uriaşei conducte, betonişti şi vopsitori, oameni care execută această importantă lucrare ce contribuie la modernizarea oraşului reşedinţă de regiune. Undeva pe o stradă întortocheată cum erau până deunăzi aproape toate în Suceava, în cartierul <Zamca>, liniştea patriarhală ce mai stăpânea aici a fost de curând destrămată de zgomotul betonierelor”.
“Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5090, Suceava, Miercuri 22 aprilie 1964.
„Călătoria ministrului Franţei la Bucureşti prin Bucovina” (I)
„Delegat să-l însoţesc pe tot parcursul drumeţiei sale în Bucovina pe domnul Marchiz Andre Lefevre d’Ormesson, ministrul Franţei la Bucureşti, m’am prezentat, Miercuri, 15 Aprilie, orele 9:40, pe peronul frumoasei gări Suceava-Burdujeni, unde urma să descindă înaltul oaspete.
Pe d-sa îl aştepta deja d-na şi d-nul prefect Cojocariu şi d-l deputat Tilleman-Pruncul. La 9:45 sosi acceleratul bucureştean. Din vagon coboară domnul şi d-na ministru d’Ormesson, însoţiţi de cei doi fii ai lor, Henry şi Jean. Ministrul, o figură distinsă şi discretă cum numai între catolici şi vechii nobili francezi poţi întâlni, prefect şi deci rar diplomat, aceasta mi-a fost prima impresie. Deci la gara Suceava-Burdujeni d-l ministru d’Ormesson a fost bineventat de d-l prefect Cojocariu în numele judeţului. Ziua se anunţa răcoroasă, dar perfectă pentru o plăcută excursie. Chiar de la început, interesul d-lui ministru s’a îndreptat asupra Bucovinei. Suceava, luminată de soarele dimineţii, se înălţa cu adevărat voevodală în faţa noastră. La intrare în oraş ne-a întâmpinat dl. prof. univ. D. Marmeliuc, primarul Municipiului Cernăuţi, salutând pe oaspe în numele Bucovinei”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4798, Aprilie 1936.