„Nevoia de sare”
„Mai mulţi gospodari din Câmpulung, Pojorâta şi Fundul Moldovii se plâng că duc mare nevoe de sare potrivită pentru vitele lor numeroase, fiind sarea dela Cacica foarte scumpă, 10 fl. maja nouă (100 chilograme) şi de oare-ce sarea roşă, ce se aducea dela Galiţia cu 5 fl. maja, nu’i bună pentru vitele noastre, de oare-ce nu o mănâncă de fel fiind amară, de aceea se roagă cu toţii, în numele propriu şi a celorlalţi, ca să binevoiască dl. deputat a stărui într’acolo, ca să li se permită comunelor amintite a lua slativă de pe moşia Holohuşca, a fondului religionar gr.or. din comuna Sadova”.
„Patria”, Anul II, nr. 92, Cernăuţi, Duminică în 8/20 Februarie 1898.
„Vulcanul Costică”
„Nu ştiu dacă <tov. prim> făcuse armata, dar la militărie nu-l întrecea nimeni.Nici măcar Bou Negru, cînd era furios de-l prindea strechea şi-i lua pe agricultori în...coarne. Vulcanul Costică erupea nu numai în fermele zootehnice, pe tarlalele de cartofi sau în birou-i mare de un ar. Dar emana lavă, cu foc şi pară, pe şosele. Mai ales cele asfaltate, pentru că drumurile desfundate le ocolea. De! Să nu fie omul cobîlţîit. Cînd se deplasa pe un anume traseu, lucrătorii de la circulaţie erau în alertă. <Tov. prim> făcea cît două patrule. Dirija circulaţia, oprea maşini şi...mai grav, lua permise de conducere. Avea mania lui. Cobora din Renault şi ieşea la...drumul mare. Umblă şi acum oamenii după actele reţinute pe nedrept de marele miliţian. Cînd vedea însă vreun subofiţer, temîndu-se probabil să nu-l concureze, îl apucau năbădăile”.
„Glasul Bucovinei” (ziar independent de renaştere moral-spirituală şi de opinie cetăţenească liberă), Anul I al Libertăţii, Nr. 5, 12 februarie 1990.