„Vitejia profesorului Burduhos”
„Profesorul dela gimanziul gr. or. din Suceava, d-nul Vasile Burduhos, locotenent în regimentul 22 de infanterie, fiind mobilizat chiar la începutul războiului, a luptat luni de zile pe frontul oriental şi s’a distins în mai multe rânduri prin curaj, sânge rece şi rară dibăcie, cu care a ştiut să direagă operaţiunile batalionului său. În una din luptele din Polonia rusească a fost grav rănit la braţul stâng. Pentru vitejia documentată în faţa duşmanului a fost decorat cu crucea pentru merite militare, clasa III, cu decoraţiuni de război. Deşi rana ce a primit a fost gravă, braţul totuşi a putut fi salvat şi viteazul nostru profesor se află pe calea reconvalescenţei. Îi transmitem din Suceava, locul rodnicei sale activităţi în vremuri de pace, urările noastre cele mai sincere”.
„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 168, 5 Decemvrie 1915.
„Oraşul copiilor”
„În piaţa Malinovski din Suceava, ca şi în alte multe oraşe ale ţării, s-a amenajat <Oraşul copiilor>. Pe drept cuvînt s-ar putea numi tot atît de potrivit şi <Oraşul bucuriilor>. În preajma tradiţionalului brad împodobit cu globuri şi becuri multicolore şi sumedenie de jucării s-au amenajat şi căsuţe şi chioşcuri cu dulciuri, aidoma celor din cartea cu poveşti...Şi ca orice oraş al copiilor amenajat cu grijă şi cel din Suceava a fost prevăzut cu multiple mijloace de distracţie”.
„Zori Noi”, Anul XVI, nr. 4380, Suceava, Decembrie 1962.