Copreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că rezultatele obţinute de liberali la alegerile de anul trecut îi dau convingerea că PNL va câştiga funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ şi majoritatea în Consiliul Local. Ioan Balan a amintit că Organizaţia Municipală Suceava a fostului PDL a obţinut la alegerile europarlamentare de anul trecut un scor de aproximativ 22%, ceea ce a plasat această filială pe primul loc la nivel naţional în rândul organizaţiilor de municipiu.
„La alegerile prezidenţiale, atât în primul tur, cât şi în al doilea am câştigat alegerile. Dar cel mai important este rezultatul turului al doilea, acolo unde ne-am situat la un scor în jurul a 60%. Aceste rezultate ne dau convingerea că folosind aceeaşi muncă în echipă şi aceeaşi determinare, la alegerile din 2016 vom câştiga Primăria Suceava şi majoritatea în Consiliul Local. Fără nici o urmă de aroganţă, e firesc ca organizaţia municipală să aibă în vedere încununarea activităţii prin câştigarea fotoliului de primar şi eventual majoritate în Consiliul Local”, a afirmat Ioan Balan. El a mai precizat că anul 2015 este extrem de important având în vedere că vor trebui armonizate structurile de partid în noul PNL, de la nivelul secţiilor de votare şi până la structurile judeţene. Balan a mai precizat că în perioada următoare va avea loc şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare, la care judeţul Suceava va avea 19 delegaţi, cel mai mare număr dintre toate structurile judeţene. Ioan Balan a arătat că 14 delegaţi vor fi de la fostul PDL şi cinci de la fostul PNL. El a explicat că la acest Consiliu Naţional de Coordonare vor fi dezbătute criteriile care vor sta la baza armonizării celor două structuri PDL şi PNL din teritoriu, se vor face propuneri pentru modificarea legislaţiei electorale, se vor stabili principiile care stau la baza constituirii viitoarelor grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, urmând să fie discutate şi eventualele probleme existente în unele organizaţii de partid din ţară.