Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu a respins acuzațiile lansate de președinta PRM Suceava, Saveta Ionesi, potrivit cărora ar fi amenințat persoane că ”le va dezbrăca de haina silvică”, catalogând comportamentul acesteia drept ”o dovadă suplimentară de politicianism ieftin local”. ”Deşi trebuie să recunosc că titlul original <le va dezbrăca de haina politică> este extrem de actual în politica românească, în general, şi în politica suceveană, în special, şi are farmecul său, mă văd nevoit să resping acuzaţiile aduse în acel articol şi să-l consider o dovadă suplimentară de politicianism local”, a spus Donțu. El a declarat că este deranjat de neadevărurile care inundă spațiul public, arătând că energiile persoanelor care le revarsă ar trebui investite în „a face lucruri pentru oameni”. ”Stimată doamnă Saveta Ionesi, preşedinte interimar PRM Suceava, nu am fost în ziua de 16 noiembrie 2014 în Fălticeni şi nu am participat la nici o activitate electorală în acea zi în Fălticeni şi nici nu am în responsabilitate electorală municipiul Fălticeni, situaţie faţă de care afirmaţiile dumneavoastră sunt false. De asemenea, vă asigur că nu am ameninţat pe nimeni niciodată, nici în această campanie şi nici în altele, pentru că acest mod de lucru nu doresc să-l import de la contraoponenţii politici, pentru că ţine de educaţie şi de caracter, lucruri care pentru mine au o conotaţie aparte pentru că le-am primit de la părinţii mei şi le-am desăvârşit în ani de viaţă. Conectarea dumneavoastră la acest tip de politicianism ieftin denotă şubrezenia cu care vă urmaţi crezul de politician local, pentru că retorica de campanie prin care fiecare încearcă să explice rezultatele mai puţin bune din cauza unor <forţe exterioare> şi <oculte> inclusiv în zone <minate> sper că o veţi înţelege mai bine pe măsură ce experienţa dumneavoastră în aşa-zisa politică suceveană va creşte”, a spus senatorul PSD de Suceava.
Inițiativele senatorului Donțu care vor genera noi locuri de muncă
Donțu a răspuns și la întrebarea pe care i-a adresat-o liderul PRM Suceava cu privire la câte locuri de muncă a creat de când este senator.
”Vă mulţumesc însă că aţi deschis cu mine o discuţie despre crearea de noi locuri de muncă, deoarece cred sincer că este principala problemă a României zilelor noastre. Pentru aceasta, îi informez pe suceveni că Parlamentul României a adoptat legea iniţiată de mine, <Legea Parcurilor Industriale>, care prevede facilităţi privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri, cumulată cu scutirea de la plata impozitului pe teren, coroborate cu scutirea de la plata taxelor privind autorizaţia de construcţie şi a certificatului de urbanism şi a taxelor privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor şi susţin că toate acestea reprezintă un lucru util pentru investitorii care pot crea locurile de muncă în domeniul privat. Acest lucru, cumulat cu aplicarea unui proiect pe un fond european privind amenajarea unui parc industrial, reprezintă o situaţie concretă de dezvoltare de noi investiţii şi de a crea noi locuri de muncă”, a spus Donțu.
El a mai adăugat că a inițiat o lege pentru abrogarea articolului din Ordonanța de Urgență 34/2009 prin care Guvernul Boc a interzis angajările la stat şi a creat mari blocaje în domenii cheie ale societăţii româneşti precum sănătate, educaţie, administraţie locală.
”Cred sincer că munca unui senator trebuie să se oprească la cadrul legislativ pentru dezvoltare şi crearea de noi locuri de muncă. Rugându-vă să înţelegeţi că aşa cum dumneavoastră nu vă place să vedeţi oameni ameninţaţi, vă asigur că nici mie, mai ales că încă nu s-au prescris faptele făcute de PDL pe acest subiect şi amintirea acelor vremuri este încă vie în minţile sucevenilor”, a subliniat parlamentarul social-democrat.
Un alt fel de politică, a spus Donțu, înseamnă şi renunţarea la practicile PDL. ”Diferenţa dintre noi constă în faptul că mie nu-mi place nici să văd oameni calomniaţi, pentru că eu cred sincer că avem drepturile garantate de Constituţia României, dar nu trebuie să încălcăm dreptul la demnitate şi la propria imagine a celorlalţi şi consider că orice om calomniat trebuie să se adreseze justiţiei, pentru că numai aşa putem contribui la curăţarea spaţiului public românesc de astfel de practici nesănătoase”, a încheiat Ovidiu Donțu.