Liderul democrat-liberalilor din municipiul Suceava, deputatul Ioan Balan, nu este de acord cu organizarea unui referendum pe tema menținerii sau renunțării la sistemul centralizat de termoficare în ”capitala” de județ, propunere lansată de președintele Organizației Județene a PNL, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu. ”Fiind campanie electorală, asta mă duce cu gândul direct la tombolă. Nu am susținut nici tombola”, a declarat Balan, făcând referire la tombola pe care Băișanu a organizat-o în municipiul Suceava în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, atunci când a candidat la funcția de primar.
“În contextul în care 1.500 de oameni se debranșează anual de bună voie, deși sunt sute de apeluri făcute de primarul Ion Lungu ca să rămână în sistemul centralizat de termoficare, cred că a venit momentul să facem un referendum la Suceava referitor la necesitatea rămânerii în sistem centralizat sau nu. Nu e normal ca locuitorii a 21.500 de locuințe să plătească taxe și impozite, iar banii să se ducă la plata subvențiilor la Termica pentru ceilalți”, și-a motivat Băișanu propunerea privind organizarea unui referendum.