Deputaţii liberali vor depune o iniţiativă legislativă care vizează transmiterea unor bunuri imobile dezafectate din domeniul privat al statului şi administrarea autorităţilor publice centrale în proprietatea autorităților administraţiei publice locale.
Anunţul a fost făcut de viceprimarul PNL al municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei, într-o conferinţă de presă. Aceste imobile, a spus Doroftei, unele aflate în stare avansată de degradare, vor fi reabilitate şi redate comunităţilor pentru diverse funcţionalităţi. Doroftei a precizat că este vorba în principal de institute, de tabere şcolare şi de multe alte clădiri sau terenuri dezafectate care se află în administrarea unor ministere sau entităţi comerciale unde statul este acţionar majoritar.
„Iniţiativa liberală deschide oportunitatea ca autorităţile locale să dezvolte mediul antreprenorial local, să creeze locuri de muncă şi venituri suplimentare la bugetele locale. În unele localităţi, iniţiativa poate veni şi în sprijinul unor proiecte cum sunt zonele industriale, acolo unde încă mai există suprafeţe de teren ce ţin de anumite instituţii ale statului”, a spus Doroftei.