Alegerile din Organizaţia Judeţeană Suceava a PNL ar putea să aibă loc la începutul lunii octombrie 2013. La propunerea liderului liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Suceava a aprobat ieri ca alegerile judeţene să aibă loc pe 5 octombrie, urmând ca această dată să fie propusă spre aprobare conducerii centrale a PNL. De precizat că această propunere a fost făcută după ce Biroul Permanent Naţional al PNL a decis la sfârşitul lunii iunie a.c. că alegerile în cadrul Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL vor avea loc la termen, adică la expirarea mandatului actualei structuri de conducere judeţene.
Iniţial, deputatul Alexandru Băişanu, anunţase în cursul lunii mai a.c. că alegerile în cadrul organizaţiei judeţene au fost programate pentru data de 8 iunie 2013. Stabilirea acestei date a fost contestată de 13 membri ai PNL Suceava la conducerea centrală a liberalilor, care în cele din urmă a decis că alegerile la nivel judeţean trebuie să fie organizate la termen.
Pentru şefia PNL Suceava şi-au anunţat candidatura actualul lider judeţean, Alexandru Băişanu, şi primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.
Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a anunţat că Delegaţia Permanentă a votat pentru susţinerea lui Mihai Moraru la conducerea Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Suceava. Băişanu a spus că în momentul de faţă şefia acestei organizaţii nu este ocupată de nimeni, având în vedere că cel care a ocupat-o interimar, Cătălin Pintea, avea drept să deţină această funcţie timp de trei luni, până la organizarea alegerilor. Alegerile din cadrul Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Suceava au fost anulate în urma unui scandal de fraudare a votului. Alexandru Băişanu a spus că decizia de susţinere a lui Mihai Moraru va fi înaintată conducerii centrale a tineretului liberal, care urma să ia o decizie finală cu privire la viitorul preşedinte interimar de la Suceava.