Candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, s-a întâlnit în cursul zilei de joi cu locuitorii oraşului Salcea. Medicul sucevean a făcut o deplasare pe străzile acestei localităţi, însoţit de către staff-ul său de campanie, fiind primit cu căldură de către locuitori. Tiberius Brădaţan a precizat că locuitorii din Salcea au reclamat faptul că sunt neglijaţi de către administraţia locală, „reprezentată de către primar şi o majoritate de consilieri ai PDL”. Una dintre cele mai mari probleme care i-au fost semnalate candidatului USL a fost starea drumurilor din localitate, care nu sunt asfaltate, cu toate că localitatea Salcea este oraş de aproape zece ani. Tiberius Brădăţan a mai spus că o altă problemă este lipsa canalizării, care reprezintă o condiţie minimă ca locuitorii să trăiască în condiţii decente. Una dintre persoanele cu care a discutat Tiberius Brădăţan l-a atenţionat pe acesta de faptul că „primarul din localitate împarte discreţionar ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană, transformând în campanie electorală distribuirea acestora”.
Pe de altă parte, trebuie spus că Tiberius Brădăţan a participat şi la o adunare cu cetăţenii oraşului, care a avut loc la Căminul Cultural din Salcea. În cuvântul său, doctorul Brădăţan a prezentat măsurile propuse de Guvernul Ponta pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru toate categoriile sociale, dar şi propunerile legislative pentru stimularea agriculturii, a dezvoltării industriei şi a angajărilor în mediul privat.
„Cred că în vreme de criză, guvernanţii unei ţări sunt aceia care trebuie să se îngrijească de nivelul de trai al cetăţenilor ei. Vă anunţ cu bucurie creşterea subvenţiei pentru agricultură cu 100 de lei pentru fiecare hectar de teren, indexarea pensiilor începând de la 1 ianuarie, dar şi o viitoare creştere a subvenţiilor pentru medicamente, cu până la 90% pentru cei cu venituri mici. Acestea sunt măsuri concrete, propuse de Guvernul Ponta, care vor face ca viaţa oamenilor necăjiţi să fie ceva mai uşoară”, a declarat candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Suceava. La întâlnirea electorală organizată de USL în Salcea a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care i-a asigurat pe cei prezenţi de întregul sprijin al instituţiei pe care o conduce în rezolvarea problemelor locuitorilor acestui oraş.