Organizaţia Judeţeană Suceava a PNL „a fost executată” de conducerea centrală a acestui partid. În cadrul şedinţelor de ieri ale Biroului Permanent Central şi Comitetului Naţional Executiv ale PNL, conducerea centrală a partidului a tăiat în carne vie în lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare propusă de PNL Suceava. Dacă, iniţial, în urma negocierilor din cadrul USL, PNL Suceava a obţinut candidaturi în şase colegii din judeţ, cinci pentru Camera Deputaţilor şi una pentru Senat, în momentul de faţă PNL Suceava mai are doar trei candidaţi proprii.
În şedinţa de ieri, Biroul Permanent Central al PNL nu a acceptat derogarea de vechime pentru liberalul sucevean Raul Rotaru, care ar fi urmat să candideze în Colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, după cum ne-au declarat surse din PNL. În aceste condiţii, acesta a fost exclus de pe lista de candidaţi ai PNL Suceava, în locul lui fiind nominalizat Radu Surugiu, liderul la nivel naţional al studenţilor liberali. Schimbarea de candidaţi în acest colegiu ar putea să provoace un adevărat scandal în rândul liberalilor suceveni, având în vedere că Raul Rotaru este puternic susţinut de către primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, unul dintre „greii” din PNL Suceava.
Un alt candidat propus de PNL Suceava care a fost înlăturat de conducerea centrală a liberalilor este şi fostul deputat Mihai Sandu Capră, care trebuia să candideze pentru un post de senator în Colegiul Siret – Rădăuţi. Din informaţiile pe care le avem, PNL va ceda conservatorilor candidatura în acest colegiu. Reamintim că Partidul Conservator va avea candidat şi în Colegiul nr. 2 Suceava pentru Camera Deputaţilor, deşi iniţial acesta era al liberalilor.
Conducerea PNL a ignorat votul dat de liberalii suceveni
De remarcat faptul că hotărârile luate la nivel central în cadrul PNL
au ignorat total deciziile adoptate în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL Suceava. Reamintim că liberalii suceveni au fost chemaţi în urmă cu câteva săptămâni pentru a valida prin vot candidaturile membrilor PNL Suceava care ar fi urmat să candideze la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Printre cei care au primit votul liberalilor suceveni s-au numărat şi Ilie Niţă, pentru Colegiul nr. 2 Suceava pentru Camera Deputaţilor, Raul Rotaru – Colegiul 10 Gura Humorului şi Mihai Sandu Capră – Colegiul de Senat Siret – Rădăuţi. Toţi aceştia au fost practic „executaţi” de conducerea centrală a PNL, deşi în cursul zilei de joi au fost prezenţi la Bucureşti la lansarea oficială a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare, care a avut loc pe Arena Naţională.
Singurii liberali suceveni care au fost validaţi de conducerea centrală a PNL pentru a candida la alegerile din data de 9 decembrie 2012 sunt Alexandru Băişanu - Colegiul 1 Suceava pentru camera Deputaţilor, Constantin Galan – Colegiul nr. 6 Rădăuţi (Camera Deputaţilor) şi Dumitru Pardău – Colegiul nr. 9 Vatra Dornei (Camera Deputaţilor).
(20 oct 2012, 15:12:02
DE LA INFO-ALIN,CE SA CERI-BANDELE BOLSEVICE LUPTA PTR UNITATE,NU LE AJUNGE CAT AU DISTRUS SI FURAT.APROPO,"NEMTII'' FODOREANU SI CIOBANU [ARO-C-LUNG], AU DAT LOVITURA LA HUMOR CU CELE 25 DE HECTARE???