Candidatul UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălina Vartic, s-a întâlnit în ultimele zile cu locuitorii comunelor Hânţeşti, Straja, Ulma, Gura Humorului, Dumbrăveni, Salcea, Râsca, Bosanci şi Rădăşeni. Cătălina Vartic a precizat că indiferent de localităţile în care a mers să discute cu oamenii, aceştia aveau aceleaşi nemulţumiri, reclamând că autorităţile le fac promisiuni doar în campania electorală, după care le uită şi nu mai vin până la următoarele alegeri. De asemenea, oamenii au reclamat probleme precum canalizarea, starea drumurilor sau lipsa locurilor de muncă, precizând că în ultimii patru ani aleşii nu au făcut nimic pentru ei şi comunităţile în care trăiesc.
„Tocmai aici se deosebeşte UNPR de celelalte partide. UNPR îi ajută pe oameni şi încearcă să le facă viaţa mai uşoară, rezolvând probleme care nu şi-au găsit soluţii în nici unul din mandatele trecute”, a spus Cătălina Vartic.
Ea a dat ca exemplu localitatea Vultureşti, acolo unde de mai mult de 16 ani autorităţile nu au putut să îi aducă pe câţiva locuitori în secolul în care electrificarea este de la sine înţeleasă, „iar a folosi televizorul, fierul de călcat sau lustra nu reprezintă un privilegiu”.
„Deşi este un partid atât de tânăr pe scena politică suceveană, UNPR a rezolvat aceasta problemă şi i-a scos din beznă pe aceşti locuitori din Vultureşti care nici nu mai visau să îşi vadă visul realizat”, a spus candidatul UNPR pentru preşedinţia CJ Suceava.
Cătălina Vartic a adăugat că şi la Rădăşeni au fost aduse fonduri mari menite să ajute comunitatea, deşi asta nu a vizat succesul electoral, având în vedere că acest lucru s-a întâmplat cu mai multe luni înainte chiar de stabilirea perioadei de campanie.
„Putem să spunem că UNPR Suceava este îndreptăţit să afirme că promovează un cu totul alt gen de politică, iar reprezentanţii partidului în teritoriu sunt oameni ai faptelor şi nu ai vorbelor goale. Şi de asta crezul nostru, care nu se reduce la un simplu slogan electoral, este <Pentru Oameni!>”, a încheiat Cătălina Vartic.