Mihai Liţu Munteanu: „Noapte de gheaţă”

Poetul Mihai Liţu Munteanu, născut pe meleaguri bucovinene, în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, dar stabilit de mulţi ani în Iaşi, unde a desfăşurat o bogată activitate publicistică (lucrări în domeniul istoriei culturii, biblioteconomie şi istoriei medicinei), a publicat al patrulea volum de poeme, „Noapte de gheaţă”, la Editura Vasiliana '89, după volumele „Vremea amintirii”, „Rătăcit în iubire” şi „Clopote în amurg”.

Poetul Constantin Mănuţă, care a semnat prefaţa volumului „Noapte de gheaţă”, este de părere că poetul Mihai Liţu Munteanu „face parte din categoria poeţilor care au debutat târziu în literatură, la o vârstă destul de înaintată, dar care s-a îndeletnicit cu <arta> cuvântului scris încă de pe vremea studenţiei”. Numit şi poet al metaforei, „dar al unei metafore târzii”, după cum a mai spus poetul Constantin Mănuţă, Mihai Liţu Munteanu îşi spune povestea vieţii în versuri, trecând prin copilărie, adolescenţă, maturitate, „rostind” bucurii şi suferinţe, împliniri şi regrete, credinţă şi îndoială. Volumul „Noapte de gheaţă” cuprinde două părţi: „Punte spre veacuri” şi „Cerul din inima mea”. După cum sugerează şi titlul cărţii, „Noapte de gheaţă” dobândeşte semnificaţii deosebite, precizare făcută de Constantin Mănuţă, „un fel de trimitere a lectorului spre ţinuturile polare, unde gheaţa e regină şi încremeneşte totul”.

Natura, anotimpurile („Venea de demult primăvara”, „Dor de april”), muntele, cerul, noaptea, iubirile, timpul („Arderea timpului”, „Timpul le rezolvă pe toate”, „În căutarea timpului”), toate prind contur în poezia lui Mihai Liţu Munteanu.

„În Bucovina pomii înfloresc în mai/ Acolo se află partea mea de rai”

Eseistul şi exegetul Nicolae Busuioc afirmă că unele dintre calităţile scrisului şi unele dintre temele predilecte ale poetului Mihai Liţu Munteanu sunt „stilul clar, vocea caldă, limbajul nuanţat, fascinaţia universului copilăriei, iubirea, ideea, credinţa, natura, locul de baştină”.

Şi dacă ar fi să ne întoarcem la locurile unde s-a născut poetul Mihai Liţu Munteanu, nu putem să nu exemplificăm prin câteva versuri: „În Bucovina pomii înfloresc în mai/ Acolo se află partea mea de rai./În cimitir se odihnesc părinţii/ Iar sus mă întâlnesc cu sfinţii/. Ninge abundent în luna mai/Acolo se află partea mea de rai.” („În Bucovina”).

Şi dacă în Bucovina se află partea de rai a poetului, tot de acolo porneşte şi destinul său: „Un destin fără glorie mi-a fost hărăzit/ Copil sărac de la poale de munte./ Ce cununi de brazi poartă pe frunte/ Numai eu cu tine şi cu luna ne-am iubit!” („Destin”).

„Trecerea anilor, ca şi pierderea unei fiinţe dragi”, după cum susţine prof. dr. Leonida Maniu, „a extins şi adâncit golul ontologic, amplificând starea de nesiguranţă până la conştiinţa pierderii identităţii şi accentuând sentimentul singurătăţii.

Mihai Liţu Munteanu vrea să ne dea de înţeles că, deşi se află în amurgul existenţei, sunetele lirei sale, clopotele nu încetează să sune.”

Mihai Liţu Munteanu a lucrat ca redactor la Radio Iaşi, profesor în învăţământul gimnazial, bibliotecar principal şi director al Bibliotecii U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, dar munca cea mai asiduă a fost aceea de cercetător al Arhivelor Statului, pentru documentare şi informare.