Ludmila Moroşanu: „Cu drag din România”

Ludmila Moroşanu (Demianova), prodecan al Facultăţii de Litere şi Limbi Străine de la Universitatea Internaţională de Ştiinţe Umaniste din Odessa (Ucraina), care, cu câţiva ani în urmă, a efectuat în România un stagiu de documentare în vederea susţinerii doctoratului şi a desfăşurat o serie de activităţi voluntare în cadrul Uniunii Ucrainenilor din România - Ţinutul Bucovina, a scos de sub tipar o carte de eseuri bilingvă intitulată „Cu drag din România”.

„România nu doar mi-a îndeplinit toate aşteptările, dar mi-a şi întrecut toate dorinţele”

Cartea, concepută sub forma unei corespondenţe mamă-fiică, scanează impresii din România, ţară de care Ludmila Moroşanu s-a îndrăgostit iremediabil şi care, aşa cum mărturiseşte ea chiar pe prima filă, „nu doar mi-a îndeplinit toate aşteptările, dar mi-a şi întrecut toate dorinţele”.

Înlănţuind acest impresii despre România, care se succed ca nişte secvenţe cinematografice pentru că sunt relatate cu un apetit special pentru vizualizare, Ludmila Moroşanu construieşte această carte care este, aşa cum spune drd. Lilia Cazacu (care semnează textul introductiv) „o dovadă incontestabilă a talentului său de a transpune realităţile unei societăţi în cuvinte, dar şi o oglindă a sensibilităţii şi a spiritului de observaţie”.

„Realitatea s-a dovedit a fi mult mai frumoasă şi mai bună, chiar decât cele mai îndrăzneţe presupuneri”

Eseurile, titrate ca scenele de film („Începutul”, „Ţiganii”, „La hotel”, „Nunţile”, „Trenurile”, „Viile de la Sinaia”, „Drumul Vinului”...) circumscriu realitatea românească din care autoarea se înfruptă cu toate simţurile acumulând impresii „exprimate în cuvinte simple, dar care, cromatic şi literar transmit cititorului emoţiile, trăirile şi părerile sale despre poporul român şi patria lui”.

„Realitatea - scrie Ludmila Moroşanu - s-a dovedit a fi mult mai frumoasă şi mai bună, chiar decât cele mai îndrăzneţe presupuneri. În fiecare zi, după trezire, îmi trebuiau câteva minute ca să realizez că această minune se petrece acum, aici şi cu mine...Acum înţeleg în română poezii, scriu scrisori lungi. Am găsit noi prieteni cu care mi-e uşor. Acum sunt în turma mea. Primind recunoştinţă sunt plină de puteri şi de dorinţa de a lucra...”.

Sentimentul de „deja vu”, când a descoperit „acelaşi covor ţesut în casă” ca cel de deasupra patului bunicii

Ludmila Moroşanu scrie cum i s-a „deschis” România „dimineaţa devreme, de la geamul autocarului”, cum a rămas impresionată de „abundenţa de culori” şi de „câmpurile în dungi”, scrie despre „furgoanele ţiganilor” („m-a încercat sentimentul că mă uit la un film istoric”) şi despre „coama căluţului” în care „sunt împletite panglici roşii”, despre hotelul universitar din Cluj „cu apartamente spaţioase, verande, balcoane cu toate condiţiile moderne”. Scrie despre „peluzele frumos tăiate” şi despre „pieţele cu obiecte meşteşugite manual”, în care a avut sentimentul de „deja vu” când a descoperit „acelaşi covor ţesut în casă”, cu aceeaşi gamă de culori, ca cel de deasupra patului bunicii.

„Românii au ochi deosebiţi pe care nu-i veţi vedea la nici o altă naţiune”

Şi mai scrie Ludmila Moroşanu despre dor, despre „dorul adevărat - dragostea dureroasă, simţământ înţeles pur românesc, nu cum îl înţeleg slavii”. „Atunci când spun că românii au ochi uimitori - scrie ea - este pentru că ei ştiu ce înseamnă dorul; ochii omului din portretele lumii în care întâlneşti dragostea dureroasă. Nu veţi întâlni asemenea ochi nici la francezi, nici la italieni pentru care dragostea înseamnă doar poftă. Românii au ochi deosebiţi pe care nu-i veţi vedea la nici o altă naţiune. Profunzi, adânci...E imposibil să te uiţi în ei mult timp pentru că poţi să te îneci. Emană bunătate şi în acelaşi timp transpare din ei o oarecare tristeţe. Îi priveşti şi simţi că eşuezi şi vrei să te uiţi din nou şi din nou, parcă te îmbeţi şi nu mai ştii de tine, unde eşti şi cine eşti de fapt”.