„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare Aspazia Oţel Petrescu (născută în 1923) - fostă deţinută politic timp de 14 ani - prietena şi colega mea de liceu.
Pagini cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina şi Basarabia
După titlu s-ar crede că „A fost odată” ar fi o carte de poveşti. Da, este o carte de poveşti adevărate în care eroii nu sunt Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, ci oameni reali, adevărate modele de viaţă pentru tineri.
Lucrarea este structurată pe trei părţi, „A fost odată”, care cuprinde nouă capitole, „Gânduri răzleţe”, alcătuită din şase capitole şi „Din lumea necuvântătoarelor”, care conţine şapte povestiri interesante, atrăgătoare, pline de tâlc şi învăţăminte.
Gândurile şi întâmplările prezentate, aparţinând fie autoarei, fie prietenilor ei redate prin numeroasele scrisori ale acestora, sunt o oglindă vie a unor vremi apuse, poveşti reale din tinereţe, fapte de viaţă dintre cele două războaie mondiale şi nu numai, o adevărată istorie care nu se învăţă la şcoală, dar din care oricine are ceva de învăţat. De neuitat sunt paginile cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina şi Basarabia. Aflăm cu încântare despre felul de viaţă al elevilor de liceu, despre internatele de altădată, despre relaţiile minunate dintre elevi şi profesori (cine nu ar fi încântat de o profesoară ca d-na Oltea Cudalbu), impresionante sunt relaţiile de prietenie trainică, de iubire sinceră şi delicată relatate de Rodica Şcraba şi Anatolie - care, cu atâta duioşie şi profunzime, îşi cântă dragostea faţă de soţia pierdută. Găsim în carte şi situaţii cutremurătoare din perioada războiului, când refugiaţii erau prigoniţi de sovietici, dar şi de autorităţile române de atunci, mulţi fiind deportaţi, aspecte din închisorile comuniste în care eroii au rezistat datorită credinţei salvatoare care i-a unit şi întărit în suferinţă, reuşind să supravieţuiască prin demnitate şi dragoste creştinească, prin dăruire jertfelnică.
Emoţionante sunt paginile care redau stări sufleteşti sublime
„A fost odată” este un incontestabil document de epocă, o istorie care nu se învaţă la şcoală. Emoţionante sunt paginile care redau stări sufleteşti sublime, capitole întregi ar merita să fie considerate antologice prin delicateţea stilului, plinătatea metaforei, plasticitatea portretului, autoarea dovedindu-se o talentată portretistă, iar portretele realizate modele de urmat, pilde vii mai ales pentru tineretul nostru de astăzi. În acest sens, de mare importanţă mi se pare capitolul intitulat „Trei portrete”, respectiv subcapitolul „F.O.R.S. - ul şi Forsiştii” (Frăţia Ortodoxa Română Studenţească) precum şi capitolul „Confidenţe”, subcapitolul „Din valul ce ne bântuie”. Aici, ca nimeni altul, autoarea, prezentând creştinismul lui Eminescu, a arătat cum le-a salvat poetul pe deţinute din mlaştina deznădejdiei prin poezia „Rugăciune”, iar părintele Voicescu, fost deţinut politic, vorbind despre Eminescu, poetul nostru cel de toate zilele care a considerat-o pe Fecioara Maria „maica spirituală a neamului romanesc”, a afirmat că versurile poetului erau adevărate file de acatist.
Iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă
Cartea este străbătută ca de un fir roşu de următoarele idei şi sentimente: iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă.
Este o chemare profundă şi sinceră la puterea de înţelegere a oamenilor, la dăruire până la jertfa de sine pentru aproapele nostru şi mai presus de toate pentru cruce. Autoarea, un condeier de mare talent, adoră virtuţile creştine şi pe cele ale eroilor cărţii, eroi pe care-i ridică aproape în rândul sfinţilor.
Tipărită în numai 500 de exemplare, cartea se va epuiza în curând.
La o retipărire însă ar fi de dorit să fie evitate supărătoarele greşeli de tipar care, categoric, nu aparţin autoarei.
Vă recomand dragi cititori să nu rataţi ocazia, de a citi cartea „A fost odată” din care puteţi desprinde lucruri preţioase, caractere de oameni ce par astăzi eroi de poveste.
Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o...
Am cunoscut-o pe autoare la Cernăuţi în anul 1940 la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna”. Era o tânără frumoasă, sociabilă, deosebit de harnică şi săritoare la nevoie, şefă de promoţie, foarte credincioasă, cu un comportament ireproşabil, îndrăgită atât de colege cât şi de profesoare, cu o memorie fenomenală, cu un limbaj bine pus la punct şi cu un dar scriitoricesc ales. Colabora şi la revista liceului nostru cu lucrări foarte apreciate. Originara după mamă din nordul Bucovinei, iar după tată din Soroca Basarabiei, Aspazia a fost arestată chiar în preajma susţinerii tezei de licenţă la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj. Nu ne-am revăzut decât abia în 1966. Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o, a rămas acelaşi om de omenie şi de valoare. Ba, dimpotrivă, experienţa de viaţă a ridicat-o la un nivel superior la care pot ajunge numai oamenii aleşi. Nu a părăsit-o nici harul literar. O dovadă în plus sunt cărţile pe care le-a scris la anii senectuţii: „Strigat-am către Tine Doamne” (2000), „Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterii Maicii Domnului” (2001), „Adusu-mi-am aminte” (2007), „In memoriam” (2008) şi „A fost odată” (2011).
Prof. TAŢIANA VLAD-GUGA