Cum au dispărut 13.000 de maghiari din Bucovina în doar câteva săptămâni

Puţină lume mai ştie că în Bucovina a existat o solidă comunitate a maghiarilor. Astăzi, puţine elemente mai aduc aminte de trecerea maghiarilor prin această regiune a ţării. Istoria zbuciumată a acestei comunităţi pe meleagurile Bucovinei s-a sfârşit brusc, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Conform recensământului din 1930 maghiarii reprezentau 1,4% din populaţia Bucovinei, fiind estimaţi la circa 12.000 de persoane, populaţie care a crescut uşor în anii următori. Cum s-a ajuns ca o comunitate atât de mare să dispară pur şi simplu în câteva luni nu este nici un mister. Datele istorice sunt foarte clare, iar istoricul rădăuţean Daniel Hrenciuc şi lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, au oferit amănunte despre exodul maghiarilor din Bucovina.

Plecarea maghiarilor din Bucovina s-a produs în conjunctura internaţională complexă din anii 1938-1941. În acei ani tulburi pentru Europa s-a pus problema repatrierii maghiarilor în Ungaria, dar nu de către autorităţile române, ci la iniţiativa guvernului de la Budapesta. „Istoricul rădăuţean Daniel Hrenciuc, cunoscut specialist al istoriei minorităţilor din Bucovina, e de părere că degradarea climatului tolerant al Bucovinei şi atmosfera creată după Dictatul de la Viena au favorizat repatrierea maghiarilor din satele bucovinene”, ne-a declarat lectorul Radu Florian Bruja.

Potrivit universitarului sucevean, în favoarea acestei repatrieri s-au arătat a fi un grup de preoţi maghiari în frunte cu Kálmán Námeth, din Vornicenii Mari, Bavrii Anton, din Măneuţi, şi Elkeş Deneş, din Dorneşti. Premierul maghiar Pál Teleki a analizat posibilitatea repatrierii în toamna anului 1940 şi Legaţia Ungariei de la Bucureşti a fost însărcinată să pregătească mutarea. În februarie 1941 locuitorii maghiari din Bucovina au primit un formular pe care trebuiau să îl completeze dacă optau să părăsească România.

„Iniţial aceştia trebuiau să se stabilească în regiunile Cluj şi Bihor - Satu Mare, trecute sub administraţie maghiară în urma aplicării Dictatului de la Viena. Primele 200 de familii de maghiari bucovineni chiar s-au instalat în toamna anului 1940 în judeţul Satu Mare, în case care au fost abandonate de români. Preotul Kálmán Námeth a trimis o scrisoare din Carei, unde obţinuse o parohie în martie 1941, către conaţionalii săi din Bucovina, îndemnându-i să-şi vândă proprietăţile şi să ceară Legaţiei Ungariei din Bucureşti să îi susţină în demersul lor de repatriere”, a arătat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.

Case incendiate sau dărâmate şi proprietăţi vândute

Iniţial, a fost fixată ziua de 5 martie 1941 ca dată pentru plecarea maghiarilor bucovineni. Apoi a fost amânată pentru 15 martie, deoarece maghiarii din Iacobeşti fuseseră împiedicaţi de autorităţile de la Suceava să completeze actele de plecare.

„Ungurii au fost solidari cu cei din Iacobeşti, dar măsurile luate au fost dure şi au înveninat atmosfera. Unii şi-au incendiat locuinţele, alţii le-au transformat în lemn de foc, au fost cazuri când şi-au tăiat pomii din grădini sau au refuzat să lucreze pământul. Mulţi maghiari şi-au vândut bunurile în speranţa că vor pleca mai repede. Alţii şi-au dărâmat casele, iar unele proprietăţi au fost părăsite în grabă fără să fie preluate de cineva în administrare. Adversitatea dintre România şi Ungaria provocată de Dictatul de la Viena a prins la mijloc şi populaţia maghiară din Bucovina. Pentru a arăta că au fost prigoniţi în România, etnicii maghiari şi-au distrus proprietăţile. Peste 100 de proprietăţi au fost incendiate sau distruse în Dorneşti, Măneuţi şi Ţibeni. Doar între 21 şi 31 mai au avut loc trei incendii la Măneuţi, deşi în localitate nu mai fusese nici un astfel de eveniment de mai bine de un deceniu. Atraşi de propaganda maghiară, tineri ce nu împliniseră 16 ani s-au căsătorit pentru că circula zvonul că vor fi împroprietăriţi în Ungaria”, a menţionat lectorul Radu Florian Bruja.

Maghiarii au părăsit Bucovina din Gara Dorneşti, în grupuri de 400-500 de persoane pe zi

În condiţiile ocupării Iugoslaviei de armatele Pactului Tripartit s-a pus problema emigrării maghiarilor din Bucovina în regiunea Bácska (în teritoriul iugoslav al Vojvodinei primit de Ungaria în urma acestei invazii). În zilele de 26-27 aprilie un reprezentant al Legaţiei Ungariei din Bucureşti a venit în judeţul Rădăuţi pentru a inventaria bunurile pe care maghiarii le mai aveau. Începând cu 11 mai 1941 până în 21 iunie 1941, maghiarii au părăsit Bucovina, fiind îndrumaţi de un Consiliu Guvernamental din Budapesta privind repatrierea maghiarilor din străinătate. Ei se adunau în Gara Dorneşti şi plecau cu trenul în grupuri de 400-500 de persoane pe zi. În iunie 1941 statul român şi cel ungar au semnat un acord juridic prin care cei ce părăseau ţara erau consideraţi definitiv plecaţi, pierzând cetăţenia română.

„Cifra exactă a celor care au părăsit Bucovina nu se ştie cu exactitate. Daniel Hrenciuc vorbeşte de puţin peste 13.000 de maghiari stabiliţi în Bácska şi Baranya. Un cercetător străin care a studiat mişcările de populaţie din Europa Centrală vorbeşte de peste 15.000. Alţi cercetători români susţin că nici nu existau atât de mulţi maghiari în satele Bucovinei”, a arătat lectorul universitar Radu Florian Bruja. 

Potrivit cadrului universitar sucevean, soarta maghiarilor plecaţi din judeţele Rădăuţi şi Suceava avea să fie dificilă. Condiţiile din „noua patrie” au fost sub aşteptările lor. Unii chiar au intenţionat să se întoarcă, unii din cei care şi-au păstrat cetăţenia română revenind în mod clandestin. Repatrierea însemna pentru ei aşezarea în teritoriul naţional al Ungariei.

„În condiţiile în care Ungaria a împărtăşit soarta Germaniei la finalul războiului, Bácska a redevenit parte a Iugoslaviei. Pentru maghiarii bucovineni deveniţi indezirabili în ochii sârbilor începea un nou exil.

Bunurile maghiarilor rămase în Bucovina au fost preluate de statul român şi împărţite românilor proveniţi din nordul Bucovinei, din nord-vestul Transilvaniei sau din Cadrilater. În 1945, bunurile maghiarilor au făcut obiectul noii reforme agrare. Indiferent câţi maghiari au părăsit Bucovina, repatrierea lor, care a făcut parte dintr-un cadru mai larg al mişcărilor de populaţie din timpul şi de după cel de al Doilea Război Mondial, a reprezentat un proces de destrămare a Bucovinei multietnice, multiconfesionale şi multiculturale”, a spus Radu Florian Bruja.

Cum s-au stabilit maghiarii în Bucovina

Maghiarii din Bucovina s-au aşezat aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea încă de pe la 1784-1786. Cei mai mulţi istorici sunt de părere că aceştia sunt la origine secui din Ciuc şi Trei Scaune. În condiţiile reorganizării sistemului de frontieră din estul Transilvaniei, aceştia şi-au pierdut privilegiile.

„După masacrul de la Madèfalva din ianuarie 1764 (azi Madefalău, în judeţul Harghita) împotriva acestora, aproape 3.000 de secui au decis să plece în Moldova. Încorporarea nord-vestului Moldovei de către austrieci i-a determinat să se stabilească în această regiune, devenită Bucovina. Vechii secui s-au înregistrat la recensămintele din Austro-Ungaria şi România după 1918 ca unguri, aşa cum au rămas în conştiinţa românilor. Şi-au întemeiat câteva colonii: Andrásfalva (azi Măneuţi), Hadikfalva (Dorneşti), Istengetis (Ţibeni), Józseffalva (Vornicenii Mari) şi Fogagjisten (Iacobeşti) sau au trăit răspândiţi în alte localităţi. Ei au convieţuit în general în mod paşnic cu locuitorii Bucovinei, devenită cu trecerea timpului o regiune multietnică şi multiconfesională”, a menţionat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.